Patronatul Operatorilor de Service solicită noi reglementări în relația ateliere – asigurători

Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) solicită stabilirea unui mecanism de calcul al tarifelor de reparaţie bazat pe costurile reale ale materialelor şi manoperei, precum şi introducerea unor criterii clare de evaluare a calităţii reparaţiilor.
Robert Stan - lun, 24 feb. 2025, 10:16
Patronatul Operatorilor de Service solicită noi reglementări în relația ateliere - asigurători

Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) consideră că, în prezent, „într-un sector esenţial pentru mobilitatea şi siguranţa cetăţenilor, relaţia dintre companiile de asigurări şi service-urile auto din România continuă să fie marcată de divergenţe majore. În loc să colaboreze în interesul asiguratului, cele două părţi se află într-o permanentă dispută, alimentată de politici comerciale care prioritizează costurile minime în detrimentul calităţii reparaţiilor şi al siguranţei rutiere”.

În acest context, Marian Lazar, prim-vicepreşedintelui POSA, este de părere că principala sursă a acestui conflict este încercarea asigurătorilor de a impune tarife de reparaţie nerealiste, care nu reflectă costurile reale ale pieselor, manoperei şi tehnologiilor moderne de reparaţie.

„Ne aflăm în faţa unei realităţi periculoase: asigurătorii sunt interesaţi doar de minimizarea costurilor, iar acest lucru afectează direct calitatea reparaţiilor. Există o tendinţă de a forţa service-urile să accepte preţuri sub nivelul sustenabil, ceea ce duce la compromisuri tehnice şi, implicit, la periclitarea siguranţei rutiere. În timp ce asigurătorii au reuşit să îşi externalizeze o mare parte a serviciilor de daune, în multe situaţii gratuit către unităţile reparatoare, aceleaşi optimizări nu pot fi aplicate de service-uri, deoarece procesul de reparaţie implică un flux tehnologic dependent în proporţie de 90% de factorul uman”, a declarat Marian Lazăr.

El spune că, deşi părţile ar trebui să colaboreze pentru îmbunătăţirea procesului de reparaţie şi pentru creşterea transparenţei în instrumentarea daunelor, interesele comerciale ale asigurătorilor prevalează în faţa unei viziuni sustenabile.

„Patronatul Operatorilor de Service Auto a propus de nenumărate ori soluţii de echilibru, însă de fiecare dată am întâmpinat opoziţie din partea asigurătorilor, care au ca obiectiv exclusiv reducerea costurilor. Nu se discută despre calitatea reparaţiilor, nu se pun bazele unui sistem care să asigure respectarea standardelor producătorilor auto, nu se ia în considerarea soluţia tehnică dată de unitatea reparatoare. În schimb, se impun soluţii rapide şi ieftine, de angajaţi sau colaboratori ai asiguratorului (în baza unor circulare interne) fără nicio analiză a impactului pe termen lung”, a adăugat Lazăr.

Conform acestuia, în loc să prioritizeze siguranţa participanţilor la trafic, companiile de asigurări promovează politici care duc la reparaţii de calitate îndoielnică în primul rând prin promovarea şi dezvoltarea conceptului „regie proprie” precedate de impuneri prin utilizarea unor piese neconforme, iar manopera subevaluată şi presiunile constante asupra service-urilor pentru a reduce costurile sunt doar câteva dintre practicile care afectează siguranţa vehiculelor de pe şosele.

„Când discutăm despre un vehicul avariat, nu vorbim doar despre o maşină, ci despre viaţa şi siguranţa oamenilor care circulă cu ea. Fiecare reparaţie făcută la standarde inferioare înseamnă un pericol real în trafic. Acest aspect ar trebui să fie în centrul preocupărilor atât pentru asigurători, cât şi pentru autorităţi”, subliniază oficialul POSA.

Ca urmare, service-urile afiliate POSA solicită stabilirea unui mecanism de calcul al tarifelor de reparaţie bazat pe costurile reale ale materialelor, tehnologiilor şi manoperei, precum şi introducerea unor criterii clare de evaluare a calităţii reparaţiilor şi obligativitatea respectării standardelor producătorilor auto.

POSA mai propune crearea unui cadru legislativ care să protejeze asiguratul de practicile abuzive ale asigurătorilor şi să ofere garanţia unor reparaţii sigure, dar şi implementarea unor programe comune de educaţie şi informare privind siguranţa rutieră şi impactul reparaţiilor de calitate scăzută asupra participanţilor la trafic.

Totodată, patronatul cere anularea tuturor contractelor de service impuse de asigurători, astfel încât preţul orei de manoperă să fie stabilit liber, pe principiile pieţei economice şi garantat prin Constituţie, cu supravegherea şi intervenţia directă a Consiliului Concurenţei pentru a preveni orice formă de monopol sau cartelare a pieţei de reparaţii auto.

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...