Patronul Agroli Group Crevedia, trimis din nou în judecată pentru un prejudiciu de 25 milioane euro
Rami Ghaziri, cetăţean francez, rezident în România, administrator al mai multor societăţi comerciale, aflat în detenţie pentru executarea unei pedepse într-un alt dosar, este acuzat de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată şi spălare a banilor, în formă continuată.
El a fost condamnat definitiv de ÎCCJ, în 15 iunie 2015, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru cumpărare de influenţă în dosarul fostei procuroare PÎCCJ Angela Nicolae. El a mai fost trimis în judecată de DNA, în decembrie 2014, pentru fraudare de fonduri europene.
În actualul dosar, pentru fapte similare, au mai fost deferiţi justiţiei: în lipsă – Emile George Kharrat, cetăţean român şi libanez, reprezentant al unei societăţi comerciale, Ezzeedine Maher Bou, cetăţean libanez, cu reşedinţa în România, şi Eduard-Orlando Burlacu, administratori ai unor firme; în stare de arest la domiciliu într-o altă cauză – Mahmoud Sleiman Moubarak, cetăţean englez, rezident în România, Abdulmounim Alzaid, cetăţean sirian, rezident în România, Hussein Zayed, cetăţean sirian rezident în România, administratori al mai multor societăţi; în stare de libertate – Emilia Nae, Ionela Alina Marin, Ali Chraif, cetăţean român şi libanez, reprezentant al unei societăţi, Daniel Marian Raicu, administrator de firme.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, în perioada iulie 2010 – august 2012, inculpatul Ghaziri, în calitate de administrator al mai multor societăţi, a constituit alături de inculpaţii Kharrat, Moubarak, Alzaid şi Zayed pe de o parte, respectiv alături de inculpaţii Kharrat, Bou şi Burlacu pe de altă parte, două grupuri infracţionale organizate în scopul săvârşirii mai multor infracţiuni de evaziune fiscală.
‘Acest lucru a fost posibil prin evidenţierea, în acte contabile, a unor operaţiuni comerciale intracomunitare fictive, prin folosirea unor circuite economice deja formate şi societăţi comerciale coordonate de membrii grupului, totul având ca scop deducerea ilegală a TVA. Aceste persoane au fost sprijinite în realizarea activităţilor infracţionale de către inculpaţii Nae, Raicu, Chraif şi Marin. Astfel, în perioada respectivă, Rami Ghaziri, alături de Kharrat, a evidenţiat în actele contabile a trei societăţi cu profil avicol operaţiuni fictive (1615 acte materiale aferente facturilor emise), privind livrări intracomunitare de mărfuri (nepurtătoare de TVA) către firme de tip fantomă din Bulgaria, Cipru şi Ungaria’, se arată în comunicat.
DNA precizează că s-a folosit un lanţ de comercializare scriptic în care au fost interpuse mai multe societăţi de tip fantomă, cauzând un prejudiciu bugetului statului de peste 107 milioane lei, reprezentând TVA dedus ilegal.
În perioada septembrie 2010 – octombrie 2012, Rami Ghaziri, beneficiind de ajutorul aceleiaşi persoane, cu rea credinţă, a depus la organele fiscale un număr de 54 cereri privind rambursarea/ compensarea de TVA (aferente celor 1615 facturi prin care s-a simulat livrarea intracomunitară), pentru care a beneficiat fără drept de suma de aproximativ 86 milioane lei.
De asemenea, în perioada octombrie 2010 – noiembrie 2012, acesta şi Emile Kharrat, ca urmare a restituirii, de către organele fiscale, în conturile a trei societăţi, a aproape 60,7 milioane lei (reprezentând TVA rambursată ilegal) a introdus-o în circuitul economic (prin multiple plăţi având drept justificare – plăţi furnizori, restituire credit, consultanţă către companii off-shore, achiziţii imobiliare supraevaluate de la firme controlate de inculpat), în scopul ascunderii originii ilicite a provenienţei acesteia.
‘În realizarea acestui mecanism infracţional, Ghaziri şi Kharrat au beneficiat de sprijinul inculpaţilor Zayed, Alzaid, Moubarak şi Chraif. Acesta din urmă, la 26 martie 2012, pentru a disimula adevărata provenienţă a sumelor de bani provenite din evaziune fiscală, a semnat un contract privind vânzarea, la un pret supraevaluat, a unui teren intravilan în suprafaţă de 42.000 mp, situat în localitatea Mihăileşti, judeţul Giurgiu, către o societate administrată/ reprezentată de Rami Ghaziri. În perioada iulie 2010 – august 2012, inculpata Nae, în calitate de referent în cadrul uneia dintre firmele administrate de Ghaziri, beneficiind de ajutorul inculpatului Raicu, a întocmit, în mod nereal, documentele de transport aferente simulării livrărilor comunitare, în scopul creării aparenţei unor tranzacţii reale’, susţin procurorii.
Totodată, aceştia s-au asigurat şi de procurarea unor documente care să ateste, la un eventual control, deplasarea mijloacelor de transport pe teritoriul Bulgariei, respectiv bonuri privind achitarea taxei de pod, vignete, etc, în vederea deducerii ilegale a TVA.
De asemenea, inculpata a mai ţinut legătura cu persoanele interpuse (administratori ai unor societăţi de tip fantomă), cărora le-a achitat periodic sume de bani pentru faptul că au acceptat înfiinţarea în numele lor a unor astfel de firme şi au păstrat confidenţialitatea adevăratului rol îndeplinit de aceştia, mijlocind totodată relaţiile dintre membrii grupului, în ceea ce priveşte situaţia exactă a operaţiunilor intracomunitare simulate.
În perioada iulie 2010 – iunie 2012, Ionela Marin, în calitate de reprezentant legal al unei societăţi, a evidenţiat în actele contabile ale societăţi operaţiuni fictive (213 acte materiale aferente facturilor emise), privind livrări intracomunitare de mărfuri (nepurtătoare de TVA) către societăţi de tip fantomă din Bulgaria, Cipru şi Ungaria, prin folosirea unui lanţ de comercializare scriptic, cauzând un prejudiciu bugetului statului de aproximativ 16 milioane lei, reprezentând TVA dedus ilegal.
În perioada februarie 2011 – 2012, aceeaşi inculpată a depus fără drept la organele fiscale un nr. de 8 cereri privind rambursarea/ compensarea de TVA, aferente celor 213 facturi, pentru care a beneficiat fără drept de peste 8,3 milioane lei.
Anchetatorii au reţinut că, în 8 martie 2013, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor fiscale, Ionela Marin Ionela, cu ştiinţă, a declarat în mod fictiv la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa schimbarea sediului social al firmei pe care o reprezenta, dar şi că anterior, în 15 decembrie 2010, a semnat, fără a deţine vreo calitate în cadrul societăţii off-shore Davana Holding Panama, un contract de consultanţă şi asistenţă managerială, încheiat între această firmă şi una din cele administrată de Rami Ghaziri.
‘În baza acestui contract, în perioada 22.12.2010 – 23.08.2013, pentru a disimula adevărata provenienţă a sumelor provenite din evaziune fiscală, inculpata Marin a efectuat plăţi cu titlu de avans achiziţie echipamente în contul Davana Holdings SA Panama, în valoare totală de 7.312.781,85 lei. Prejudiciul total cauzat bugetului statului este în sumă de 107.153.731 lei (25.035.918 euro)’, mai precizează DNA.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparţin a două dintre firmele lui Rami Ghaziri şi indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi asupra sumelor de bani existente în conturile acestuia.
Totodată, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra părţilor sociale pe care inculpaţii Ghaziri şi Kharrat le deţin la mai multe societăţi comerciale.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmboviţa, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.