Patronul șantierului naval Daewoo de la Mangalia va obţine noi credite de 2,6 miliarde de dolari
Cel mai mare producător de nave din lume în funcţie de carnetul de comenzi, Daewoo Shipbuilding and Marine Engineering a primit deja în 2015 un prim pachet de ajutor în valoare de 4.200 miliarde woni (3,8 miliarde de dolari).
Luni şi marţi au fost programate cele cinci întâlniri ale deţinătorilor de obligaţiuni Daewoo Shipbuilding. Peste 96% din deţinătorii de obligaţiuni au votat în favoarea planului de reconversie a datoriilor în acţiuni, pentru a se evita intrarea în faliment, care ar pune în pericol locurile de muncă ale celor aproximativ 50.000 de angajaţi şi ar afecta semnificativ economia Coreei de Sud.
‘Vom normaliza cât mai curând posibil activitatea companiei astfel încât deţinătorii de bonduri să înţeleagă că au făcut o alegere bună pentru ei înşişi, pentru Daewoo Shipbuilding şi pentru economia ţării’, a afirmat directorul general Jung Sung-leep.
În prezent, capitalul Daewoo Shipbuilding este deţinut de băncile publice sud-coreene Korea Development Bank (KDB) şi Export-Import Bank of Korea (KEXIM). După ce deţinătorii de obligaţiuni au acceptat planul de reconversie a datoriilor în acţiuni, Daewoo Shipbuilding va primi spre sfârşitul acestei luni sau la începutul lunii viitoare noi credite în valoare de 2.900 miliarde woni (2,6 miliarde de dolari), a anunţat, marţi, un oficial al KDB.
DSME a înregistrat, în 2016, pierderi nete de 2.700 miliarde woni, iar datoria sa este de 27 de ori mai mare decât capitalul său.
Împreună cu rivalii săi sud-coreeni, Hyundai Heavy Industries şi Samsung Heavy Industries, DSME a dominat timp de 10 ani piaţa mondială a construcţiilor de nave. În ultimii ani, însă, sectorul construcţiilor de nave a trecut printr-o perioadă dificilă din cauza supraofertei mondiale de vase şi a competiţiei acerbe pe preţuri venită din China.
Anterior, Daewoo Shipbuilding a promis că va concedia 2.300 de angajaţi şi va vinde o parte din activele secundare pentru a strânge alte 1.850 de miliarde de woni. Printre aceste active se numără şi o serie de subsidiare de peste hotare precum şantierul din România, Daewoo Mangalia.
Daewoo-Mangalia Heavy Industries SA a fost constituită în ianuarie 1997 ca o societate mixtă româno-coreeană, cu un capital social de 103,92 milioane dolari, din care 53 milioane (51% din acţiuni) aparţinând Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co. Ltd. şi 50,92 milioane dolari (49% din acţiuni) aparţinând societăţii Şantierul Naval 2 Mai Mangalia.