Patronul hotelului „Histria” şi-a schimbat numele pentru a fi confundat cu un alt om de afaceri
George Vergiliu Bosânceanu, afaceristul în cazul căruia procurorii au emis două ordonanţe pentru tot atâtea hoteluri construite ilegal, urmând, probabil, să fie emisă şi o a treia, nu se numea „Bosânceanu”. Acum ani de zile, când afaceristul s-a mutat la Constanţa, el se numea Boşănceanu, spun surse judiciare, citate de către replicaonline.ro
Conform documentelor, părinţii lui Vergiliu se numesc Boşănceanu, numai că odată ajuns la malul mării, patronul hotelului Histria din Mamaia a concluzionat că numele lui sună al naibii de apropiat cu cel al omului de afaceri Gheorghe Bosânceanu, un om de afaceri cu greutate, având în vedere că deţine Şantierul Naval Constanţa, dar nu numai.
Fără să aibă vreo legătură de rudenie sau să îl ştie pe adevăratul Bosânceanu, Vergiliu Boşănceanu şi-a depus actele de schimbare a numelui. Ba mai mult, şi-a numit hotelul din Mamaia – Histria. Facem precizarea că o unitate cu acelaşi nume deţine şi adevăratul Bosânceanu.