Patronul Omnia Turism, George Negru, s-ar fi sinucis din cauza unor probleme financiare – News.ro
Ghizi colaboratori ai companiei au declarat luni, pentru News.ro, că au aflat despre moartea lui George Negru, dar nu cunosc alte detalii.
”Atât am aflat şi noi că este mort. Nu ştim mai multe detalii. Ne sună continuu telefoanele”, au declarat ghizi colaboratori ai companiei.
Potrivit unor surse din piaţă consultate de News.ro, acesta s-ar fi sinucis din cauza unor probleme financiare.
La rândul său, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat luni pentru News.ro că va face verificări pentru ca turiştii care au cumpărat pachete prin agenţie să ajungă cu bine la destinaţie.
”Acum am aflat şi noi. Facem verificări pentru ca cetăţenii care au achiziţionat pachetele turistice să fie siguri că se pot deplasa către acele destinaţii. Şi totodată ca cei care sunt plecaţi deja să fim siguri că se vor întoarce în siguranţă acasă”, a spus ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.