Patronul Zara, Inditex, a raportat o creştere de 18% a profitului trimestrial
Profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) a urcat cu 17%, la 1,1 miliarde de euro, depăşind aşteptările analiştilor.
La un curs valutar constant, vânzările au crescut cu 12% în perioada februarie-aprilie 2017, a anunţat grupul spaniol.
Inditex, companie ce deţine opt branduri precum Zara, Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti şi Pull&Bear, are peste 7.000 de magazine în 90 de ţări. În ultimele luni, compania a deschis magazine în Vietnam, Noua Zeelandă, Paraguay, Aruba şi Nicaragua. Până la sfârşitul lui 2016, toate brandurile vor fi disponibile online în Europa.
În România, la finele anului trecut, reţeaua Inditex era formată din 57 de magazine, cu brandurile Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home şi Massimo Dutti.