Topul exploatațiilor de teren arabil, dominat copios de străini. Fosta firmă a lui Porumboiu iese din top , dar un alt român crește masiv

Ultimii patru ani nu au adus mari schimbări în ceea ce privește marile exploatații de teren arabil, arată o analiză realizată de ECONOMICA.NET. Avem însă jucători care și-au majorat semnificativ suprafețele, fie prin achiziții sau arendă. În top trei există un nou investitor străin, iar pe poziția a-10-a o companie a unui antreprenor român care se extinde vertiginos în sectorul agricol. Doar trei companii din zece au acționariat autohton.
Alina Stanciu - lun, 19 oct. 2020, 18:40
Topul exploatațiilor de teren arabil, dominat copios de străini. Fosta firmă a lui Porumboiu iese din top , dar un alt român crește masiv

Șapte dintre companiile care figurau în clasamentul celor mai mari exploatații agricole în 2016, sunt în top și anul acesta, potrivit unei analize ECONOMICA.NET care a coroborat topuri realizate de APIA în funcție de suprafețele pentru care companiile au făcut cereri pentru Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) în Campania 2020 și respectiv 2016.

Lider a rămas incontestabil Agricost SA, care exploatează aproximativ 56.000 de hectare din Insula Mare a Brăilei și care a fost deținută de Constantin Duluțe, dar vândută în 2018 companiei Al Dahra din Emiratele Arabe Unite.

Urmează Intercereal SA, fosta companie a lui Ioan Niculae care exploatează în jur de 12.500 de hectare de teren și care aparține acum, potrivit termene.ro, Tinmar Energy SA deținută, la rândul său, de Jo Holding AG din Elveția și alte două societăți românești Victory Executive și Martin Oil Energy.

Concernul Ingleby, deţinut de celebra familie miliardară daneză Rausing, a rămas în top 10 prin Campo D’Oro SRL la fel ca și Mihai Anghel prin Cervina SA, una dintre companiile pe care le controlează. În clasament a rămas și una dintre companiile din grupul Maria, deținut de mai mulți oameni de afaceri libanezi. Este vorba despre Maria Trading SRL căreia i s-a adăugat SC Agro Chirnogi, din același grup. Emiliana West Rom, investiție a omului de afaceri italian Martini Luciano care a ajuns să controleze aproximativ 12.000 de hectare de teren în Timiș.

Neclintiții au rămas și portughezii de la Nutre Farming SRL, parte a grupului Nutre, care exploatează teren arabil pe plan local prin compania Zimbrul SA.

Menționăm că exploatațiile la care facem referire sunt compuse atât din teren aflat în proprietatea companiilor cât și teren arendat sau concesionat de la stat, prin Agenția Domeniilor Statului sau de la persoane fizice ori juridice private.

Cine a plecat din top

Printre primii zece nu se mai află însă Comcereal SA, companie înființată de omul de afaceri Adrian Porumboiu, dar care și-a pierdut din forță încă din 2016 când și-a schimbat și parțial acționariatul, fiind preluat de compania Trans-Oil,cel mai mare comerciant de cereale și producător de floarea-soarelui din Republica Moldova. Potrivit termene.ro, Comcereal Vaslui aparține Racova SA și Mopan SA, iar Racova este controlată de Suriyu Ltd, offshore din insulele virgine Britanice.

Pe lista cu exit-uri figurează și Delta Rom Agriculture, un business al Fri-EL International Holding, o societate cu sediul social în Luxemburg şi care desfăşoară în România proiecte pe segmentul energiei regenerabile.

Printre primele exploatații nu mai apare nici Agrinatura SRL deţinută în mod indirect de fondul american de investiţii Paine & Partners, care a achiziţionat compania Spearhead International Ltd, unul dintre cei mai mari producători britanici din agribusiness-ul Uniunii Europene. În acest fel americanii au ajuns să exploateze în România, prin mai multe societăţi printre care şi Agrinatura SRL, aproximativ 18.200 de hectare de teren arabil, în mare parte arendat de companiile pe care Spearhead le controlează.

Noii intrați

Conform datelor APIA, unul dintre numele noi este JD Agro Cocora, o companie cu acționariat danez, o filială a România Farm Invest A/S. Compania a fost înființată în 2008 și cultivă, potrivit datelor publice, 14.000 de hectare în județele Ialomița, Constanța și Buzău.

Totodată, printre primii zece mari latifundiari se află acum și familia Șerban, din Onești, care a construit începînd cu 1994 un adevărat holding cu afaceri în industria de panificație, a cărnii de pui, agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și leguminoase, patiserie-cofetărie, retail alimentar (Băcăniile Șerban), distribuție și transport.

Capital autohton vs capital strain

În ceea ce privește originea investițiilor, șapte companii din top zece sunt deținute de acționari originari din alte state, față de șase din zece în 2016. Diferența a fost generate de schimbarea acționariatului Agricost, care a trecut de la omul de afaceri Constantin Duluțe la compania Al Dahra din Emiratele Unite Arabe.

Un ușor dezechilibru se poate observa în rândul companiilor care nu s-au mai calificat pentru top 10, două din trei fiind deținute de acționari străini (Luxembourg și SUA).

În schimb, printre noii intrați se numără o companie cu acționariat autohton și una cu participații străine la capital.

Poziție

Clasament 2020

Originea acționarilor

Clasament 2016

Originea acționarilor în 2016

1.

S.C. AGRICOST S.A.

Emiratele Unite Arabe

S.C. AGRICOST S.A.

România

2.

S.C. INTERCEREAL S.A.

România

COMCEREAL S.A

România

3.

S.C. JD AGRO COCORA S.R.L.

Danemarca

INTERCEREAL SA

România

4.

S.C. EMILIANA WEST ROM S.R.L.

Italia

S.C. EMILIANA WEST ROM S.R.L.

Italia

5.

S.C. MARIA TRADING S.R.L.

Liban

S.C. MARIA TRADING S.R.L.

Liban

6.

S.C. CAMPO D ORO S.R.L.

Danemarca

CERVINA SA

România

7.

S.C. CERVINA S.A.

România

S.C. CAMPO D ORO S.R.L.

Danemarca

8.

S.A. ZIMBRUL S.A.

Portugalia

DELTA ROM-AGRICULTURE

Luxemburg

9.

S.C. AGRO CHIRNOGI S.A.

Liban

AGRINATURA SRL

SUA

10.

S.C. INTERAGROALIMENT S.R.L.

România

ZIMBRUL SA

Portugalia

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...