Patru avioane de luptă ale forţelor aeriene germane – desfăşurate în România de la sfârşitul lunii noiembrie – Gebauer
„Încălcarea repetată a spaţiului aerian al României cu drone în lunile trecute ne-a arătat din nou cât de aproape este războiul ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În aceste vremuri dificile, ne aflăm cu profundă solidaritate alături de România. Din acest considerent, Germania îşi va sprijini aliatul apropiat, România, la securizarea spaţiului aerian propriu şi al NATO: De la sfârşitul lunii noiembrie, forţele aeriene germane Luftwaffe vor desfăşura în România, pe termen limitat, patru avioane de luptă Eurofighter, în cadrul misiunii de poliţie aeriană întărită Air Policing South (eAPS), aşa cum a fost deja cazul la începutul războiului, în lunile februarie şi martie 2022. Staţionarea este prevăzută la baza militară Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa. Contingentul operaţional este format dintr-un total de 150 de soldaţi”, a declarat Peer Gebauer, citat într-un comunicat al Ambasadei Republicii Federale Germania în România transmis AGERPRES.
De asemenea, ambasadorul precizează că un „sistem de apărare împotriva vehiculelor aeriene de mici dimensiuni fără pilot” va fi desfăşurat pentru a proteja contingentul german.
„Germania se oferă, de asemenea, să însoţească şi să sprijine pe termen mediu consolidarea capabilităţilor româneşti pentru ‘apărarea împotriva vehiculelor aeriene de mici dimensiuni fără pilot’. Este limpede că trăim în vremuri pline de provocări. Ca aliaţi în cadrul NATO, ne îngrijim împreună de protejarea cetăţenilor noştri şi de securizarea teritoriului aliat. Acestea sunt parte dintr-o descurajare credibilă”, afirmă Peer Gebauer.