Patru din 10 consumatori vor cheltui mai puţin de Crăciun decât anul trecut, în contextul pandemiei
Studiul subliniază că anxietatea legată de problemele financiare a schimbat atitudinea consumatorilor faţă de cumpărăturile de sărbători, principalele motive pentru precauţia lor fiind instabilitatea economică (50%) şi planurile de a economisi (40%). Studiul a fost realizat în rândul a peste 4.000 de consumatori din SUA şi oferă informaţii despre modul în care pandemia influenţează perioada sărbătorilor.
Potrivit unui comunicat al companiei, călătoriile şi experienţele sunt elementele la care vor renunţa cei mai mulţi dintre consumatori de sărbători, 34% dintre aceştia investind mai puţin decât anul trecut în activităţi de socializare în afara locuinţei.
Cardurile cadou sunt preferatele consumatorilor în acest an (48%), urmate de articolele vestimentare (43%) şi de jocuri şi jucării (40%). La polul opus, bijuteriile, jucăriile pentru animalele de companie, obiectele de decor şi accesoriile (24%) sunt ultimele pe lista opţiunilor în materie de cadouri pentru sărbătorile din acest an. Pe măsură ce restricţiile instituite în contextul crizei globale de sănătate devin mai stricte în timpul sărbătorilor de iarnă, consumatorii intenţionează să petreacă această perioadă aproape de casă şi să se delecteze cu băuturi (33%) şi alimente (30%), acestea fiind primele cumpărături pe care respondenţii le-ar face pentru ei de sărbători.
Fie că fac cumpărături pentru alţii sau pentru ei înşişi, consumatorii preferă mediul on-line, deoarece pot evita aglomeraţia (65%), le este mai uşor să comande de acasă (64%) şi pot beneficia de transport gratuit (60%). Jumătate dintre aceştia (51%) sunt anxioşi atunci când vine vorba de efectuarea cumpărăturilor în magazinele fizice în timpul sărbătorilor din cauza pandemiei de COVID-19 şi 49% dintre ei au declarat că îşi vor relua comportamentul de cumpărături de dinaintea pandemiei numai atunci când va fi disponibil un vaccin. Pe lângă mediul on-line, consumatorii preferă variantele comode de a face cumpărături, 69% dintre respondenţi menţionând că aleg magazinele care se află în proximitatea reşedinţei lor.
„La nivel global, în ultimele luni consumatorii au resimţit un nivel ridicat de anxietate şi sunt preocupaţi de situaţia lor financiară. Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul de an, ei înclină spre un comportament prudent legat de cheltuielile de Crăciun. Această atitudine este valabilă şi în România, deşi consumul a crescut cu mai mult de 4% în luna octombrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în principal datorită produselor nealimentare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. De asemenea, este de menţionat că noile obiceiuri de consum pot deveni o sursă de creştere pentru comercianţi anul acesta, deoarece unele bugete rezervate cândva pentru călătorii pot fi redirecţionate acum către aceştia”, a declarat Oana Buhăescu, director Audit, Deloitte România, şi lider al industriei de retail.
În baza analizei comportamentului din timpul sezonului de sărbători, au fost identificate patru profiluri diferite de cumpărători, concluzionează studiul. Cumpărătorii festivi (27%), dornici să ia cadouri pentru alţii şi mai puţin pentru ei înşişi, şi cumpărătorii eficienţi (24%), care văd cumpărăturile ca pe o îndatorire şi iau în considerare cel mult patru magazine, sunt profilurile predominante. Următoarele două profiluri identificate sunt cel al cumpărătorului responsabil (18%), care este dispus să plătească mai mult pentru produse durabile şi preferă să cumpere de la comercianţii locali decât de la lanţurile naţionale de retail, şi vânătorul de oferte (16%), care intenţionează să aloce mai mult de o lună pentru cumpărăturile de sărbători şi aşteaptă reducerile din această perioadă pentru a cumpăra articole costisitoare pentru el sau pentru casă.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate.