Patru din zece angajaţi români, criticaţi sau penalizaţi de şefi atunci când greşesc

Economica.net
22 01. 2019
manager_98914600_63124300

Totodată, aproape un sfert dintre angajaţi au fost criticaţi de faţă cu colegii de echipă, iar restul (12,6%) au fost inclusiv penalizaţi pentru greşelile lor, potrivit sondajului. Însă, există şi manageri care au o abordare constructivă atunci când cineva din echipă face o greşeală, potrivit sondajului.

„În total, 47,5% dintre angajaţii români spun că şefii lor nu numai că nu îi critică în astfel de situaţii, dar chiar îi ajută să repare greşeala. Restul de 12,5% dintre respondenţi susţin că nu apar niciun fel de repercusiuni atunci când greşesc”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Numai 11% dintre angajaţii români au spus că nu au făcut niciodată o greşeală la job, potrivit sondajului. Opt din zece angajaţi îşi recunosc imediat greşeala şi încearcă să o remedieze, cu sau fără sprijin, 2% dintre angajaţi se absolvă de vină, în timp ce 1,5% încearcă chiar să ascundă situaţia de colegi sau de superiorul direct.