Patru din zece utilizatori individuali folosesc încă Windows XP sau Windows 7 pe propriile computere (raport)

Economica.net
26 08. 2019
windows_7_logon_for_windows_xp_39564300

Cercetătorii Kaspersky susţin că, în cele mai multe cazuri, sfârşitul ciclului de viaţă al unui sistem de operare înseamnă că nu vor fi mai fi emise alte actualizări de către furnizor, inclusiv actualizări legate de securitatea cibernetică.

Analizând versiunile specifice ale sistemelor de operare învechite utilizate, 2% dintre consumatori şi 1% dintre staţiile de lucru utilizate în companiile foarte mici, VSB se bazează pe Windows XP – un sistem de operare care nu mai este susţinut prin actualizări de mai bine de 10 ani.

De asemenea, 0,3% dintre utilizatorii individuali şi 0,2% din totalul celor VSB preferă încă Windows Vista, pentru care suportul principal s-a încheiat în urmă cu şapte ani, iar unii utilizatori şi unele companii au ratat actualizarea gratuită la Windows 8.1 şi continuă să utilizeze Windows 8, care nu mai este actualizat de Microsoft din ianuarie 2016.

Peste o treime (38%) dintre consumatori şi companii foarte mici (VSB), respectiv 47% dintre IMM-uri şi companii mari apelează încă la Windows 7, în timp ce pe segmentul de afaceri mici, mijlocii şi companii marii, ponderea acestui sistem de operare şi cea a noii versiuni de Windows 10 este aceeaşi.

Pentru protecţia împotriva ameninţărilor emergente, Kaspersky le recomandă companiilor şi persoanelor fizice să utilizeze o versiune actualizată a sistemului de operare, cu funcţia de actualizare automată activată şi să apeleze la soluţii cu tehnologii de prevenţie a exploit-urilor, bazate pe comportament, cum ar fi Kaspersky Security Cloud, Kaspersky Endpoint Security for Business şi Kaspersky Small Business Security, care ajuta la reducerea acestui risc ce vizează sisteme de operare învechite (Windows 7 şi alte versiuni).