Patru morţi, 1.500 de evacuaţi după o scurgere de amoniac dintr-un gazoduct al Pemex

Patru persoane au fost ucise, alte 15 intoxicate şi circa 1.500 evacuate din cauza unei scurgeri de amoniac survenite dintr-un gazoduct al companiei publice Petroleos Mexicanos (Pemex) într-o zonă rurală a statului Oaxaca (în sudul Mexicului), au anunţat marţi autorităţile, potrivit AFP.
Economica.net - mie, 21 aug. 2013, 06:44
Patru morţi, 1.500 de evacuaţi după o scurgere de amoniac dintr-un gazoduct al Pemex

Muncitori care lucrau la extinderea unui drum au lovit accidental gazoductul cu o maşină grea şi au deschis o breşă, a declarat presei directorul Serviciului de Protecţie civilă al statului Oaxaca, Manuel Maza, care a precizat că patru persoane au decedat după ce au fost ‘intoxicate cu amoniac’.

Gazoductul transportă amoniac din oraşul Cosoleacaque (statul Veracruz) spre Salina Cruz (statul Oaxaca), iar accidentul s-a produs în zona satelor Matias Romero şi Barrio La Soledad.

‘Circa 1.500 de locuitori din Chivaniza, Campo Nuevo, El Sardinero şi Rio Grande, între alte localităţi, au fost evacuaţi’, a afirmat Maza, adăugând că ‘alte 15 persoane au fost spitalizate’.

La rândul său, Pemex a anunţat că scurgerea de amoniac – ‘provocată de avarierea gazoductului de către o maşină a unei societăţi private’ – a fost oprită de personal specializat.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...