Patru scenarii privind evoluţia situaţiei din Donbas
Chiar dacă nu se cunosc detalii ale discuţiilor purtate de înalţii oficiali americani cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu alţi responsabili de la Moscova, surse diplomatice de la Kiev au declarat ziarului menţionat că respectivele înţelegeri ‘nu corespund în totalitate intereselor Ucrainei’.
Potrivit unei surse Apostroph din rândul diplomaţilor ucraineni, SUA şi Rusia au ajuns deja la anumite acorduri. ‘Potrivit opiniei larg răspândite în cercuri politice, americanii s-au înţeles deja cu Putin. Acum se lucrează la parametrii finali ai acestor acorduri, care, se pare, nu sunt în avantajul Ucrainei. De aceea a şi venit la Kiev Victoria Nuland, care a vrut să-l convingă pe (preşedintele ucrainean Petro) Poroşenko să accepte termenii propuşi. În ceea ce priveşte esenţa acestor condiţii, detaliile lor nu au fost dezvăluite’, a declarat sursa diplomatică pentru ziarul amintit.
Se ştie de un statut special sau de o autonomie pentru autoproclamatele ‘republici populare’ Doneţk şi Lugansk şi de cererea lui Putin de a extinde limitele celor două ‘republici’ până la graniţele administrative ale celor două regiuni. Partea ucraineană nu prea agreează acest scenariu, în principal din cauza Mariupol, port strategic la Marea Azov, aflat sub controlul Kievului în prezent. În plus, este neclară şi problema alegerilor locale în regiunile separatiste, mai spune sursa menţionată.
‘Americanii îşi joacă propriile jocuri cu ruşii. Ucraina este doar una dintre multele piese de pe tabla de şah. Între Rusia şi SUA se duce un dialog cu privire la situaţia din Siria, Iran şi combaterea ‘Statului Islamic”, mai spune interlocutorul Apostroph.
Pe fondul acestor negocieri ruso-americane, preşedintele Centrului Internaţional pentru Studii Politice din Kiev, Vasili Filipciuk, conturează patru scenarii în legătură cu evoluţia conflictul militar din Donbas. Primul din ele vizează transformarea conflictului din Donbas într-unul îngheţat, asemănător celui din Transnistria (cu existenţa autoproclamatelor ‘republici populare’ Doneţk şi Lugansk); al doilea – un conflict de intensitate scăzută, comparabil cu situaţia din Nagorno-Karabah; al treilea – reglementarea situaţiei după condiţiile dictate de Ucraina, cel mai puţin probabil: separatiştii depun armele, sunt organizate alegeri, regiunile separatiste revin sub jurisdicţia deplină a Kievului şi se integrează în Ucraina. Al patrulea scenariu este cel mai periculos – un atac frontal rapid al ruşilor, care va conduce la destabilizarea situaţiei din întreaga regiune de sud-est a Ucrainei, explică expertul citat. La ora actuală, în opinia sa, primele două scenarii au cel mai ridicat grad de probabilitate.
‘Pentru Ucraina, desigur, cel mai de dorit este al treilea scenariu, dar ne-am mulţumi şi cu primul. Ruşii, în schimb, sunt cel mai interesaţi de al doilea’, opinează Vasili Filipciuk. ‘Am fi chiar de acord cu o versiune specială a Transnistriei, dar reprezentanţii Federaţiei Ruse vor o tensiune constantă pentru menţinerea conflictului’, mai spune el.