Paul Achleitner de la Deutsche Bank este cel mai bine plătit preşedintele de companie din Germania

Paul Achleitner de la Deutsche Bank a fost anul trecut cel mai bine plătit preşedinte din rândul principalelor companii germane listate la bursă, conform datelor grupului de lobby DSW, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 08 oct. 2019, 17:18
Paul Achleitner de la Deutsche Bank este cel mai bine plătit preşedintele de companie din Germania

Achleitner a câştigat aproape 860.000 euro (944.624 dolari), depăşindu-i pe preşedinţii BMW şi Fresenius cu peste 200.000 euro.

Achleitner, a cărui salariu a fost cu 7,3% mai ridicat decât în 2017, l-a demis anul trecut pe directorul general al Deutsche Bank, iar grupul bancar a raportat primul său profit anual din ultimii patru ani.

Dar cea mai mare bancă din Germania încă se confruntă cu dificultăţi şi a anunţat recent că va renunţa la 18.000 de angajaţi şi va închide unele operaţiuni, după eşuarea negocierilor de fuziune cu rivala Commerzbank.

Reprezentanţii Deutsche Bank nu au dorit să comenteze pachetul salarial al lui Achleitner.

Achleitner, fost director la Goldman Sachs şi Allianz, este preşedinte al Deutsche Bank din 2012 şi a supervizat multiple schimbări în conducerea băncii.

El îşi caută un succesor pentru data când va expira mandatul său, în 2022, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

În august, Achleitner a achiziţionat acţiuni Deutsche Bank în valoare de aproape un milion de euro (1,11 milioane de dolari).

Te-ar mai putea interesa și
Fondurile de pensii facultative, în creştere cu 31%, la nivelul lunii noiembrie
Fondurile de pensii facultative, în creştere cu 31%, la nivelul lunii noiembrie
Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 7,15 miliarde de lei, la finalul lunii noiembrie, în creştere cu 31% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi data a anului......
Teren cu poziție unică pe piața imobiliară: 20 de hectare cu lac, la confluența râurilor Arieș și Mureș, scos la vânzare FOTO
Teren cu poziție unică pe piața imobiliară: 20 de hectare cu lac, la confluența râurilor Arieș și Mureș, scos la ...
Un teren rar a fost scos la vânzare pe piața din România. Este vorba de 20 de hectare de teren, cu acces la lac și care ...
Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active de 195 de miliarde de lei
Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active de 195 de miliarde de lei
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 194,9 miliarde lei, la finalul lunii noiembrie 2025, ...
Decizia CCR pe legea pensiilor magistraților a fost amânată până mâine
Decizia CCR pe legea pensiilor magistraților a fost amânată până mâine
Curtea Constituţională a Românei a amânat pentru luni sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ) în ...