Paul: Execuţia bugetară pe primele două luni arată că politicile guvernărilor Ponta sunt falimentare

PDL atrage atenţia că datele din execuţia bugetară pe primele două luni ale anului arată că politicile guvernărilor Ponta sunt 'falimentare' pentru români, în timp ce 'buzunarele clientelei politice se umflă din contracte de achiziţii publice atribuite direct', afirmă deputatul Andreea Paul, prim-vicepreşedinte al partidului, vineri, într-un comunicat.
Economica.net - vin, 28 mart. 2014, 20:38
Paul: Execuţia bugetară pe primele două luni arată că politicile guvernărilor Ponta sunt falimentare

Andreea Paul susţine că din execuţia bugetară pe primele două luni reies ‘erorile grave’ ale guvernării actuale.

‘Investiţiile generatoare de locuri de muncă, adevăratul motor pentru economie, au scăzut cu 22% faţă de 2013, fiind deja la un nivel inferior celor făcute în anul 2012. Această scădere a investiţilor are loc în condiţiile unei creşteri cu 15,6% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, adică a achiziţiilor făcute de stat pe banii românilor, cel mai adesea prin contracte atribuite direct clientelei politice a PSD. Veniturile din impozitul pe salarii şi venituri au scăzut cu 6%, deşi Guvernul a lărgit baza de impozitare. Asta înseamnă că tot mai mulţi români s-au dus în zona gri a pieţei muncii si în şomaj, goniţi de lăcomia Guvernului Ponta. Veniturile nefiscale au scăzut cu 13,5% în aceeaşi perioadă. Asta înseamnă că managerii regiilor de stat numiţi politic de PSD se ocupă cu jaful şi nu cu administrarea eficientă a bunurilor României. Sumele primite de la UE sunt cu un sfert mai mici decât cele încasate în primele două luni ale anului trecut, deşi Guvernul s-a lăudat cu absorbţia fondurilor europene’, afirmă deputatul PDL.

Andreea Paul consideră că datele reci ale execuţiei bugetare demonstrează că ‘economia este blocată, capitalul nu mai circulă, iar firmele şi românii stau în expectativă’.

‘Fiecare român mai scoate din buzunar în acest an cam 135 de lei în plus faţă de ceea ce plăteşte deja pentru statul prădător al lui Ponta, începând cu 1 aprilie când intră în vigoare acciza de şapte eurocenţi. Singurii români fericiţi sunt prietenii politici ai PSD care primesc contracte prin atribuire directă, cel mai probabil cu angajamentul de a întoarce favorul în campaniile electorale ale PSD din acest an’, mai susţine deputatul PDL.

 

Te-ar mai putea interesa și
Criză zahăr România – Îngrijorări maxime pe piața locală. Am putea fi inundați iar de zahăr de import
Criză zahăr România – Îngrijorări maxime pe piața locală. Am putea fi inundați iar de zahăr de import
Patronatul Zahărului din România care reprezintă interesele producătorilor de zahăr din țară avertizează că o cotă de import de 100.000 de tone pe an de zahăr alb cu taxe vamale zero ar......
Rombat, singura companie locală al cărei laborator de testare a bateriilor a fost acreditat internațional
Rombat, singura companie locală al cărei laborator de testare a bateriilor a fost acreditat internațional
Producătorul de baterii Rombat a obținut acreditarea oficială RENAR pentru laboratorul său de testare devenind astfel ...
Pachetul de măsuri fiscale, bombardat de amendamente PSD: Cer impozit suplimentar pentru toate firmele din România, dar și prag mai sus pentru CASS la pensie. Ce mai solicită și ce ar fi acceptat premierul Bolojan
Pachetul de măsuri fiscale, bombardat de amendamente PSD: Cer impozit suplimentar pentru toate firmele din România, dar ...
Partidul Social Democrat a venit cu o listă de amendamente la proiectul de măsuri fiscale pu care Guvernul Bolojan urmează ...
Credite pentru natură – Cum vrea UE să acopere deficitul de finanţare ecologică
Credite pentru natură – Cum vrea UE să acopere deficitul de finanţare ecologică
Uniunea Europeană va pune la punct reguli pentru aşa-numite "credite pentru natură", care vor plăti fermierii şi silvicultorii ...