Paul, INACO: Doar patru companii cu capital românesc se află în topul primilor 100 de exportatori ai României
‘E vorba despre Rompetrol Rafinare SA – activă în industria prelucrării ţiţeiului în Constanţa (locul 3), Aramis Invest SRL – producătorul de mobilă din Maramureş (locul 51), Oltchim SA – vâlcenii care fabrică alte produse chimice organice, acum în insolvenţă (locul 73) şi Compa SA – sibieni activi în fabricarea altor piese şi accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule (locul 92). Dacă extindem lista la care ne raportăm, lucrurile nu se îmbunătăţesc semnificativ. În primii 500 de exportatori sunt 58 de companii exportatoare cu capital majoritar românesc, din care 45 cu capital 100% privat românesc.
Iar în primii 1000 de exportatori regăsim 188 de companii exportatoare cu capital majoritar românesc, din care 167 cu capital 100% privat românesc’, a precizat Andreea Paul, într-un comunicat.
Aceasta afirmă că anul trecut în topul primelor 100 de companii exportatoare erau şapte firme cu capital majoritar românesc, din care cinci 5 companii aveau capital integral românesc.
‘Aşadar, pe lângă dezechilibrul balanţei comerciale, care după datele INS pe primele 4 luni din 2018 a crescut la 3,7 miliarde de euro, se accentuează şi dezechilibrul flagrant al ponderii afacerilor româneşti în exporturi. Fondurile europene se absorb nejustificat de greoi, investiţiile lipsesc, preţurile cresc, schimbările fiscale bat record după record, dezechilibrele externe ale României se adâncesc’, subliniază preşedintele INACO.
Soluţiile ar trebui găsite dacă ar fi întrebat fiecare antreprenor ce nevoi particulare are pentru a-şi dezvolta exporturile şi dacă s-ar face mai mult lobby programat şi inteligent pentru România, consideră liderul Iniţiativei pentru Competitivitate.
‘Nimic complicat. O schimbare de mentalitate. Aşa procedează austriecii: îşi sună şi susţin antreprenorii fără să le ceară mită. Le facilitează exporturile şi internaţionalizarea cu surse financiare şi logistice strategice cheie. Noi avem acum mai mulţi bugetari prevăzuţi în ordonanţa de anul trecut pentru crearea agenţiilor regionale pentru promovarea exporturilor (230 de posturi) decât firme exportatoare în topul primelor 1000 de companii exportatoare (188). O mega-anomalie: avem sinecuri, nu exportatori! La toate acestea trebuie să repet ceea ce spuneam încă de anul trecut că trebuie să facem: lobby pentru România, programat inteligent strategic şi tactic pentru perioade mari de timp, pe domenii economice strategice. Lobby guvernamental şi privat, politic şi civic, făcut pentru afacerile româneşti capabile să se internaţionalizeze, care vor trebui să fie sprijinite administrativ şi fiscal, care vor trebui să fie susţinute tehnic şi financiar de toate instituţiile statului român, spre binele tuturor’, explică Andreea Paul.
În opinia preşedintelui INACO, în prezent asistăm la un adevărat ‘bombardament politic cu incompetenţă, cu analfabetism funcţional şi economic în Guvernul ţării’, deşi ar fi nevoie urgentă de reinfuzarea de profesionalism în instituţiile slăbite ale statului român. .
‘Cu cine? Actuala putere este mult prea ocupată cu proprii săi infractori. Asistăm la un adevărat bombardament politic cu incompetenţă, cu analfabetism funcţional şi economic în Guvernul ţării, cu Dragnea Enola Gay la adresa Codului Penal, cu zeci de campanii false pro-româneşti, cu atacuri aiuritoare la adresa companiilor multinaţionale, cu deficite bugetare şi comerciale în continuă creştere pe fondul unui consum stimulat artificial, politicianist infracţional, cu procese în instanţă cu ANAF împotriva oamenilor de afaceri români pe care le câştigă după ce firmele le sunt falimentate sau îşi revin cu mare dificultate, cu cazuri controversate ale DNA care au lovit în puterea de export a României. La noi când un Big Deal americănesc, nemţesc, olandez, francez sau alegeţi ce stat puternic doriţi dumneavoastră? Avem nevoie urgentă de reinfuzarea de profesionalism în instituţiile slăbite ale statului român’, a mai spus Andreea Paul.
Ea consideră că soluţia nu este blamarea primitivă a multinaţionalelor sau a investitorilor străini, care sunt în fapt o necesitate pentru stadiul actual al dezvoltării României şi nici protecţionismul economic retrograd. Acţiunile statului român, care ar trebui să fie şi el extrem de interesat de ‘importul de valută’ de pe pieţe externe, ar trebui orientate spre susţinerea şi valorificarea de oportunităţi pentru extinderea afacerilor româneşti pe pieţele străine şi spre stimularea investiţiilor noastre în străinătate.
‘În realitate, nici măcar micul Program al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat pentru stimularea internaţionalizării afacerilor nu a fost pornit şi iată-ne în a doua jumătate a anului 2018. Etapele Programului de Promovare Economică a României propus de INACO tot anul trecut ar trebui să înceapă cu operaţionalizarea celor nouă Agenţii regionale de Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului, prin introducerea obligatorie de indicatori de eficienţă pentru activitatea celor aproximativ 230 de posturi bugetare în ordonanţa de urgenţă 43/2017 de la mijlocul anului trecut (iunie 2017), dar fără încă niciun ‘rezultat de urgenţă’ la un an distanţă, dar cu certe pierderi în topul exportatorilor şi cu ‘bombardamente de urgenţă”, a adăugat Andreea Paul, preşedinte INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate.