Păuna, BM: Reformele structurale au eşuat în România din cauza capacităţii administrative limitate
‘Aceste reforme sunt dificil de proiectat şi implementat, pentru că presupun o serie de precondiţii: trebuie să ai leadership, un cadru legal care să fie clar, simplu, uşor de înţeles şi explicat tuturor. Mai ales, în opinia mea, trebuie să ai capacitate administrativă. Şi cred că de multe, multe ori noi am încercat să pornim reforme şi am eşuat, le-am întârziat din cauza faptului că multe instituţii publice nu au capacitatea administrativă să le proiecteze şi să le implementeze, care ţine într-o oarecare măsură şi de capacitatea de resursă umană din instituţiile respective’, a explicat Păuna, într-o conferinţă de specialitate.
El a dat câteva exemple de astfel de iniţiative, respectiv reforma întreprinderilor de stat, a cadastrului, a finanţelor publice sau reforma sistemului de asigurări sociale.
‘Nu poţi să ai o piaţă a terenurilor dacă nu ai un cadastru. Suntem la 25 de ani de la Revoluţie şi mai puţin de 20% din teritoriul arabil al ţării este cadastrat la momentul acesta’, a subliniat Cătălin Păuna.
În opinia sa, reformele structurale se referă la alocarea mai eficientă a resurselor, se bazează pe bune practici în domeniu.
‘Noi nu trebuie să reinventăm roata când vorbim despre politici publice. Există o întreagă literatură pentru fiecare domeniu. De exemplu, pentru întreprinderile de stat, există ghidul OECD despre cum să fie gestionate acestea, există o experienţă de decenii în statele dezvoltate vis-a-vis de cum fac acestea guvernanţa întreprinderilor de stat’, a subliniat reprezentantul BM.
Potrivit acestuia, o mare problemă legată de reformele structurale este faptul că efectele se văd după o perioadă îndelungată, deci trebuie răbdare, pentru că sunt reforme dificile.
‘Este mult mai uşor să creşti taxele în ideea că poţi să colectezi venituri adiţionale la buget decât să adresezi cauzele de la baza necolectării veniturilor, care sunt de natură structurală’, a atras atenţia Păuna.