Păunescu (CSALB): Intermedierea financiară în România este la cel mai jos nivel din Europa

În România este nevoie să se înfiinţeze cât mai multe centre de soluţionare alternativă a litigiilor în mai multe domenii, nu doar în cel bancar şi mai ales în cel al utilităţilor, potrivit lui Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Economica.net - mar, 24 sept. 2019, 13:32
Păunescu (CSALB): Intermedierea financiară în România este la cel mai jos nivel din Europa

„Noi avem nevoie de existenţa unor astfel de centre pentru că partea de intermediere financiară în România este la cel mai jos nivel din Europa. Suntem undeva la aproximativ 2 % intermediere financiară. (…) E nevoie ca aceste centre de soluţionare alternativă să se înmulţească la nivelul tuturor industriilor, tuturor profesioniştilor prestatori de servicii”, a declarat Alexandru Păunescu marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu.

Potrivit sursei citate, „un studiu realizat în luna iunie a anului acesta ne-a arătat că 96% dintre respondenţii la un chestionar online consideră necesară existenţa CSALB în România. Cu toate acestea, 38 % dintre consumatori nu ştiu cum i-ar putea ajuta CSALB”.

Caravana CSALB a ajuns marţi la Sibiu, judeţ care se află printre ultimele zece din România într-un top naţional al numărului de cereri trimise către acest centru.

„În primele opt luni din 2019, peste 1.500 de români s-au adresat CSALB, dintre care doar 28 de cereri au venit din judeţul Sibiu, ceea ce reprezintă sub 2 % din totalul cererilor primite din ţară”, se arată într-un comunicat de presă al CSALB.

CSALB oferă soluţii pentru rezolvarea amiabilă a problemelor cu băncile şi IFN-urile. Acest serviciu este unul gratuit pentru consumatori. Un client se poate adresa CSALB pentru a beneficia de un conciliator în relaţia cu banca sau IFN-ul. Cazul se soluţionează în maxim 90 de zile, potrivit informaţiilor furnizate de cei de la CSALB.

Te-ar mai putea interesa și
Rușii au atacat din nou Odesa azi noapte. Aceștia au trimis 86 de drone în Ucraina
Rușii au atacat din nou Odesa azi noapte. Aceștia au trimis 86 de drone în Ucraina
O persoană a fost ucisă și cel puțin 14 au fost rănite într-un atac rusesc cu drone ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri asupra Odesei, transmite Reuters, citată de Hotnews....
Conflictul China-Taiwan. Autoritățile de la Taipei anunţă că au detectat 74 de avioane de război chineze în jurul insulei principale, în decurs de 30 de ore
Conflictul China-Taiwan. Autoritățile de la Taipei anunţă că au detectat 74 de avioane de război chineze în jurul ...
Taiwan a detectat 74 de avioane de vânătoare chineze în jurul insulei principale în decurs de 30 de ore, a anunţat vineri ...
UE creşte la 100 de miliarde de euro plafonul pentru BEI – Reuters
UE creşte la 100 de miliarde de euro plafonul pentru BEI – Reuters
Guvernele UE au fost de acord să ridice plafonul de cheltuieli pentru Banca Europeană de Investiţii (BEI) la 100 de miliarde ...
BEI ridică plafonul de cheltuieli pentru a tripla finanțarea industriei apărării europene
BEI ridică plafonul de cheltuieli pentru a tripla finanțarea industriei apărării europene
Guvernele UE au fost de acord să ridice plafonul de cheltuieli pentru Banca Europeană de Investiții (BEI) la 100 de miliarde ...