Pavăl Holding și-a majorat deținerea în Simtel Team la peste 8%

Conducerea Simtel Team a anunțat la Bursa de la București că a primit vineri, 5 august, o notificare de la Pavăl Holding prin care firma deținută de frații Adrian și Dragoș Pavăl, fondatorii Dedeman, și-au majorat deținerea la peste 5%.
Andrada Ghira - lun, 08 aug. 2022, 10:59
Pavăl Holding și-a majorat deținerea în Simtel Team la peste 8%

Pavăl Holding, companie deținută de frații Adrian și Dragoș Pavăl, fondatorii celui mai mare lanț de magazine de bricolaj, Dedeman, au anunțat majorarea deținerii în Simtel Team la 8,157%, potrivit unui anunț remis Bursei de la București de către Simtel.

Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, a construit 31 de centrale electrice fotovoltaice pentru Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială românească după cifra de afaceri, în cei peste trei ani de colaborare.

Capacitatea totală instalată de Simtel pe acoperișurile magazinelor și centrelor logistice Dedeman este de 8,8 MWp dintre care 2,8 MWp, reprezentând 7.467 de panouri fotovoltaice, au fost instalați doar în ultimele 12 luni în cadrul a zece locații. Până la finalul anului, cele două companii își propun să finalizeze instalarea de centrale fotovoltaice la centrele logistice Dedeman din Pantelimon și Bacău, precum și pe acoperișurile magazinelor din Bârlad, Bacău, Slatina și Petroșani.

Colaborarea dintre Simtel și Dedeman a început în anul 2019, primele proiecte fiind legate de instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile a trei magazine Dedeman din București – Pallady, Pantelimon și Colentina.

CITEȘTE ȘI Frații Pavăl, patronii Dedeman, și-au făcut firmă de energie regenerabilă. Vizează 400 MW în fotovoltaice

Te-ar mai putea interesa și
Industria de gaming din România atinge un nou record: 45 de jocuri lansate în 2024
Industria de gaming din România atinge un nou record: 45 de jocuri lansate în 2024
Studiourile locale de gaming, independente sau companii internaționale prezente în România au produs anul trecut 45 de jocuri, un record în istoria dezvoltării de jocuri video locale, într-un......
FOTO: Cum arată autospeciala ROMPRIM pentru stins incendii, unică în România
FOTO: Cum arată autospeciala ROMPRIM pentru stins incendii, unică în România
ROMPRIM, producător român de autospeciale, a livrat un vehicul de intervenție cu dotări excepționale, unic în România, ...
Antibiotice Iași va intra pe 4 piețe noi, Croația, Franța, Austria și Germania și a ajuns la un profit net de 32,64 milioane de lei
Antibiotice Iași va intra pe 4 piețe noi, Croația, Franța, Austria și Germania și a ajuns la un profit net de 32,64 ...
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, al Ministerului Sănătăţii, a demarat negocieri pentru a intra pe pieţe ...
BVB – Profitul operaţional a scăzut cu 41% în primul trimestru din 2025
BVB – Profitul operaţional a scăzut cu 41% în primul trimestru din 2025
Profitul operaţional al Bursei de la Bucureşti a fost mai mic cu 41% în primul trimestru al acestui an, coborând la 1,20 ...