PDL, dependent de Băsescu. Ce spune Boc despre parteneriatul cu şeful statului
Emil Boc a declarat, potrivit Mediafax, că în Constituţie trebuie prevăzute reducerea numărului de parlamentari, Parlamentul unicameral precum şi deciziile luate în Acordul financiar-european.
Preşedintele PDL a spus că reoganizarea administrativ-teritorială trebuie finalizată în 2012 şi că extrem de importantă este adoptarea Legii sănătăţii.
Potrivit lui Boc, companiile de stat trebuie să aducă bani la buget, nu să consume bani de la buget şi acest lucru se poate face printr-o reformă programată de Guvern.
În privinţa consolidării reformei fiscale, Emil Boc a spus că vor fi îndeplinite obiectivele stabilite în bugetul de stat privind încadrarea în ţinta de deficit şi creşterea economică.
El a mai spus că din perspectiva locurilor de muncă se impun măsuri privind absorbţia fondurilor europene şi susţinerea investiţiilor.
Prim-ministrul a arătat că din fondurile europene se vor realoca bani pentru reabilitarea blocurilor de locuinţe şi va fi susţinut mediul de afaceri prin garanţii de stat şi programe guvernamentale.
„Doresc ca şi în 2012 să se intensifice activitatea de luptă împotriva evaziunii fiscale”, a mai spus Emil Boc.
El a arătat că aceste măsuri vor permite asigurarea stabilităţii ţării în contextul europen dificil şi că PDL trebuie să explice mai bine în 2012 măsurile luate până acum de Guvern.
Emil Boc a spus că Guvernul Tăriceanu a luat măsuri în 2008 care au deschis calea colapsului economic, explicând că a majorat într-un singur an cheltuieli permanente cu pensiile şi salariile fără a avea venituri permanente.
„Asta a făcut guvernul Tăriceanu, a majorat pensiile şi salariile fără să aibă banii necesari. A folosit banii din privatizarea BCR uitând că nu are venituri permanente. Din 2000 încoace plătim factura chermezelor date de guvernul Tăriceanu”, a mai spus Emil Boc.
El a mai arătat că proiectele PDL de modernizare a României şi de asigurarea locurilor de muncă se vor realiza în parteneriat cu preşedintele Traian Băsescu, aceasta fiind „cheia succesului”.