PDL îi dă bice cu schimbarea culorii şi a siglei. Vezi discuţiile despre o posibilă alianţă

Economica.net
22 02. 2012

Fiecare preşedinte de organizaţie judeţeană îşi va spune punctul de vedere privind schimbarea culorii şi a siglei. Dacă susţine schimbarea lor, iar dacă da, ce variante preferă”, au declarat pentru RTV.NET surse din conducerea partidului. Potrivit acestora, nu este exclus ca, în funcţie de cum va decurge centralizarea acestor puncte de vedere şi care dintre ele vor fi majoritare, să se ia o decizie chiar în cursul acestei săptămâni.

Deşi există încă susţinători ai culorii actuale, portocaliul, mulţi democrat-liberali ar prefera verdele.  De asemenea, sunt voci care au pledat pentru trecerea la culoarea albastru. În ceea ce priveşte sigla, trandafirul, considerat un simbol eminamente de stânga, acesta ar putea fi schimbat cu inima, simbolul Partidului Popular European.

PDL lucrează de zor şi la o variantă de alianţă, cu care să intre în luptă împotriva USL, în alegeri. Proiectul Mişcării Populare a fost readus în discuţie, dar se pare că democrat-liberalii vor adopta o variantă mai laxă de alianţă politică.

Astfel, susţin surse din partid, PDL negociază cu UNPR, PPDD, PNŢCD şi Partidul Verde susţinerea unor candidaţi comuni la alegerile locale, în funcţie de şansele pe care le are cel mai bine plasat candidat dintre aceste formaţiuni. Acolo unde un candidat UNPR, de pildă, are cele mai mari şanse de câştig, PDL nu va propune candidat propriu.

„Nu va fi o entitate constituită juridic, ci doar o susţinere reciprocă a candidaţilor la posturile de primar şi preşedinte de consiliu judeţean”, a declarat, pentru RTV.NET, un democrat-liberal. Potrivit unui alt pedelist, perfectarea acestei înţelegeri a devenit obligatorie pentru PDL şi UNPR odată cu schimbarea legislaţiei electorale, în sensul alegerii primarilor dintr-un singur tur de scrutin. Anunţul oficial al înţelegerii ar putea fi făcut până la sfârşitul lunii martie.

În perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă, se va face o nouă analiză după localele din iunie, fiind luată în calcul o alianţă mai restrânsă, au declarat surse din PDL. Potrivit acestora, UNPR nu ar agrea însă formalizarea juridică a unei alianţe cu PDL. „Ei vor să-şi păstreze identitatea politică şi să aibă candidaţi proprii”, a declarat un pedelist.

Până la sfârşitul lunii martie, democrat-liberalii vor să clarifice subiectul alianţei de centru-dreapta, fie într-o direcţie sau alta.

În luna ianuarie, comisia internă a PDL pentru desfăşurarea campaniei electorale din toamna acestui an a primit ca sarcină rezolvarea chestiunii legate subiectul siglei şi culorii partidului.

De la alegerile din 2008, nu s-a mai mers pe culoarea portocaliu. Am văzut că, la alegerile din colegiul Neamţ, s-a mers pe culoarea verde, iar materialele care au fost distribuite de sărbători au avut culori diferite, de la verde la albastru, în funcţie de cel care le-a comandat. Trebuie să se lămurească odată povestea asta, dacă mai mergem sau nu pe portocaliu, dacă renunţăm sau nu la trandafir sau în ce formă îl menţinem, cu o petală în plus sau în minus”, declara pentru RTV.NET un membru al Biroului Permanent Naţional.

Preocuparea liderilor PDL este ca toţi candidaţii care se vor prezenta în faţa electoratului în numele partidului să o facă cu aceeaşi simbolistică.

Vom avea alegeri în colegiile vacante, iar până atunci trebuie să decidem care va fi culoarea partidului. Este exclus ca fiecare candidat să-şi mai aleagă culoarea după cum vrea el„, spunea un alt pedelist.

Acesta arăta că există mulţi susţinători ai menţinerii culorii actuale, dar şi culorile albastru sau verde au suficienţi susţinători, astfel încât este dificil de estimat care va fi decizia finală.

Un cuvânt greu de spus vor avea membrii nou înfiinţatei comisii pentru campania electorală, mai ales că membrii acesteia – Vasile Blaga, Ioan Oltean, Gheorghe Flutur, Roberta Anastase şi Elena Udrea – au fost numiţi de către conducerea BPN la propunerea directă a preşedintelui partidului, Emil Boc.

În vară, la şcoala tinerilor democrat-liberali, mai mulţi lideri ai PDL, în frunte cu Emil Boc, s-au afişat îmbrăcaţi în culoarea verde.

În acea perioadă, numeroase voci din partid s-au pronunţat în favoarea renunţării la culoarea portocaliu, din cauza percepţiei negative pe care aceasta o are în rândul electoratului.