PDL respinge ideea alegerilor anticipate

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat că alegerile anticipate nu sunt posibile, pentru a se ajunge la organizarea acestora fiind nevoie de respingerea în Parlament a două propuneri de guvern. Voinescu afirmă că nici demisia tuturor parlamentarilor nu ar duce la anticipate, ci la alegeri parţiale.
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 11:17

„Dincolo de fierbinţeala care i-a cuprins pe cei de la USL, Constituţia prevede un singur caz în care Parlamentul trebuie dizolvat pe durata legislaturii (respingerea de către parlamentari a două nominalizări succesive de prim-ministru, făcute de preşedinte, n.r.). Nu putem avea alegeri anticipate fără dizolvarea Parlamentului. Presupunând că ne dăm toţi demisia, nu am putea avea anticipate, ci s-ar face alegeri parţiale pentru toate colegiile. Trebuie să păstrăm România în cadrele propriei Constituţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL.

Democrat-liberalul a mai afirmat că speră ca sesiunea parlamentară extraordinară programată astăzi să aducă o dezbatere reală şi nu un lung şir de jigniri şi de-o parte şi de alta.

„Coaliţia şi-a manifestat astăzi dimineaţă coeziunea politică. Această sesiune trebuie să se constituie într-un nou episod pentru continuarea dialogului. Ne aşteptăm la o dezbatere consistentă, pe soluţii, pe substanţă şi nu un lung şir de jigniri reciproce, al şantajului şi al urii. Sperăm că mesajul pe care oamenii ni-l transmit să fie înţeles”, a mai precizat Voinescu.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...