PE a adoptat o rezoluţie prin care cere UE să lanseze procedura de sancţionare a Ungariei, pentru încălcarea valorilor europene

Majoritatea europarlamentarilor au votat miercuri o rezoluţie care cere UE să lanseze o procedură pentru sancţionarea Ungariei pentru încălcarea persistentă a valorilor europene, procedură ce ar putea duce, în final, la suspendarea dreptului de vot al Budapestei în Consiliul European, a anunţat PE într-un comunicat, citat de News.ro.
Economica.net - mie, 17 mai 2017, 16:10
PE a adoptat o rezoluţie prin care cere UE să lanseze procedura de sancţionare a Ungariei, pentru încălcarea valorilor europene

Textul, aprobat de 393 de parlamentari, faţă de 221 care au votat împotrivă şi 64 care s-au abţinut, nu are valoare de moţiune, potrivit News.ro.

Ca urmare a dezbaterii anterioare din plen, europarlamentarii au decis că situaţia actuală din Ungaria privind drepturile fundamentale justifică începerea procedurii oficiale de a stabili dacă există „un risc clar de încălcare gravă”, a valorilor UE de către Ungaria.

Astfel, rezoluţia cere activarea Articolul 7 din Tratatul de la Lisabona. Mai exact, aleşii au cerut Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne să redacteze o rezoluţie oficială ce va fi supusă la vot în plen.

De asemenea, ei vor ca Guvernului ungar să retragă legile împotriva azilanţilor şi organizaţiilor neguvernamentale şi să ajungă la un acord cu autorităţile americane, astfel încât Universitatea Central Europeană să rămână în Budapesta ca instituţie liberă.

În plus, europarlamentarii solicită Comisiei Europene să monitorizeze strict utilizarea fondurilor UE de către Budapesta.

„Recentele evoluţii din Ungaria au dus la deteriorarea gravă a statului de drept, democraţiei şi drepturilor fundamentale, ceea ce reprezintă un test pentru abilitatea UE de a apăra valorile sale fundamentale, spun deputaţii. Ei subliniază nevoia unui proces de protejare a valorilor principale ale UE, menţionat în rezoluţia din 25 octombrie 2016”, se arată în comunicatul PE.

Textul aprobat miercuri a fost prezentat de grupurile ALDE şi Social&Democraţi din PE. Preşedintele PPE, din care face parte şi formaţiunea Fidesz, aflată la guvernare în Ungaria, a redactat un alt text, care nu făcea referire la Articolul 7, dar acest demers a generat opoziţie inclusive în Partidul Popular European. Astfel, o parte dintre membri au decis să voteze rezoluţia ALDE şi S&D în loc de cea a preşedintelui lor.

Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene prevede un mecanism de întărire a valorile UE. Conform 7(1), Consiliul poate stabili că există un risc clar de încălcare serioasă a valorilor UE de către un stat membru, prevenind o încălcare efectivă prin anumite recomandări specifice adresate respectivului stat membru.

Articolul 7 poate fi activat de o treime dintre statele membre, de Parlament sau de Comisie. Consiliul trebuie să adopte o decizie cu o majoritate de patru cincimi după ce a primit consimţământul Parlamentului, care trebuie dat cu două treimi din voturile exprimate şi majoritatea absolută a deputaţilor.

Următoarea etapă este articolul 7(2) prin care Comisia sau Consiliul pot stabili o încălcare efectivă, la propunerea a unei treimi din statele membre. Consiliul trebuie să decidă în unanimitate şi Parlamentul trebuie să îşi dea acordul. Articolul 7(3) prevede sancţiuni, cum ar fi suspendarea dreptului de vot.

Te-ar mai putea interesa și
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut nivel fiind înregistrat în Regiunea Nord-Est, de 35.303 lei/ha, în timp......
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Scade taxarea activităţilor independente şi creşte contribuţia la pilonul II de pensii, promite noul guvern
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD, PNL, UDMR, minorități. Iată marile promisiuni ale guvernului ...
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Promisiunile noului guvern: a treisprezecea alocaţie pentru copii, bani europeni pentru 4.000 de tineri dacă se fac fermieri
Economica.net a citit programul de guvernare elaborat de PSD-PNL-UDMR-minorități. Iată planurile noului guvern în domeniul ...
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la Senat
Cele două camere ale Parlamentului și-au votat liderii, Ilie Bolojan la Camera Deputaților și Ciprian Șerban (PSD) la ...
Noii membri ai Parlamentului se reunesc luni dimineață pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului. ...