PE a primit cererea justiţiei franceze de a-i ridica imunitatea Marinei Le Pen în ancheta privind angajările de asistenţi

Economica.net
18 04. 2017
marine_le_pen_98368300

Cererile de ridicare a imunităţii Marinei Le Pen şi a unei alte eurodeputate a FN, Marie-Christine Boutonnet, emise de justiţia franceză la sfârşitul lui martie, urmează să fie anunţate în şedinţă plenară, probabil pe 26-27 aprilie la Bruxelles.

Cererile vor fi apoi transmise comisiei pentru afaceri juridice, a cărei şedinţă următoare este programată pe 3 şi 4 mai, cu câteva zile înaintea turului al doilea al prezidenţialelor.

Comisia ar putea numi atunci un raportor responsabil cu examinarea cererii justiţiei franceze şi cu formularea de recomandări. Marine Le Pen este susceptibilă să fie convocată, dar păstrează libertatea de a refuza.

Ridicarea imunităţii unui deputat în PE se poate produce doar printr-un vot în sesiune plenară, pe baza propunerii comisiei pentru afaceri juridice, la finalul unei proceduri de mai multe luni.

Anchetatorii francezi încearcă să stabilească dacă Frontul Naţional a pus la punct un sistem prin care a remunerat activişti ai partidului din fonduri ale Uniunii Europene, prin intermediul unor contracte de asistenţi la Parlamentul European.

Marine Le Pen a anunţat deja că nu dă curs niciunei convocări în cursul procesului electoral, iar judecătorii de instrucţie nu dispun de posibilitatea de a o constrânge să se prezinte.

Pentru orice măsură coercitivă, ei trebuie să obţină mai întâi ridicarea imunităţii de către PE, aşa cum s-a întâmplat într-un alt dosar, instrumentat de alţi judecători de instrucţie, în care şefei FN i se reproşează că a preluat pe contul său de Twitter imagini cu execuţii ale Statului Islamic.

O altă cerere a justiţiei franceze de ridicare a imunităţii Marinei Le Pen este în prezent examinată în aceeaşi comisie juridică a PE, în urma plângerii pentru defăimare depuse împotriva eurodeputatei de Christian Estrosi, fost primar al Nisei.