PE armonizează legislaţia europeană în domeniul gestionării drepturilor de autor în sectorul muzical

Economica.net
04 02. 2014
parlamentul_european_2_13289600

Noua directivă a fost aprobată cu 640 de voturi, 18 contra şi 22 abţineri. Nu este vorba de o surpriză, întrucât un acord fusese deja obţinut în luna noiembrie între echipele de negociatori ai Parlamentului European şi ai statelor din UE.

Această directivă este „dovada faptului că dreptul de autor se adaptează cu uşurinţă la lumea digitală”, a subliniat în timpul dezbaterii eurodeputatul francez Marielle Gallo, raportor al acestui text de lege.

Ea reprezintă, „totodată, dovada faptului că dreptul de autor nu este o frână, ci un atu, o pârghie de creştere şi un zăcământ de locuri de muncă pentru piaţa unică a domeniului digital”, a adăugat Marielle Gallo.

Concret, platformele legale de muzică online precum Spotify vor putea să obţină licenţe paneuropene de la un mic număr de societăţi colective de gestionare a drepturilor de autor, în loc să negocieze cu organizaţii separate din fiecare stat membru al UE.

Pentru a garanta o ofertă muzicală diversificată, repertoriile specializate nu vor fi marginalizate, întrucât acestora le vor fi acordate licenţe în aceleaşi condiţii ca repertoriilor mai populare.

De asemenea, textul de lege prevede ca textierii să fie remuneraţi cât mai repede posibil, într-un termen ce nu va depăşi nouă luni după încheierea exerciţiului financiar în care drepturile asupra operelor lor vor fi fost colectate.

Textul impune şi o mai bună guvernare a societăţilor de gestionare colectivă a drepturilor de autor. Acest fapt va permite „titularilor de drepturi posibilitatea de a fi mai implicaţi în procesul intern de luare de decizii în organizaţiile de gestionare colectivă”, a subliniat Michel Barnier, comisarul european însărcinat cu piaţa internă, care a salutat votul Parlamentului European, într-un comunicat.

Consiliul European, care reprezintă statele, trebuie să adopte textul de lege în următoarele săptămâni. Statele membre vor avea apoi la dispoziţie doi ani pentru a transpune directiva în legislaţiile lor naţionale.

Votul Parlamentului European asupra acestei legi noi a avut loc într-un moment în care lumea muzicală îşi exprimă îngrijorările pe care le are pentru viitorul drepturilor de autor în Europa, cu ocazia Midem, o gală anuală mondială a industriei muzicale, care are loc în această perioadă la Cannes.

Comisia Europeană a lansat într-adevăr o serie de consultări şi ar putea face anumite propuneri în următoarele luni pentru a pune ordine în chestiunea drepturilor de autor, de această dată în privinţa aspectului de fond.

Creatorii se tem de o „slăbire” a drepturilor lor, sub forma unei creşteri a numărului de excepţii la dreptul de autor sau a unei reduceri a perioadei în care drepturile lor sunt protejate.

Pe 29 ianuarie, Asociaţia europeană a compozitorilor şi textierilor (ECSA) a lansat o petiţie online „contra dezmembrării drepturilor creatorilor” din Europa.