Pe ce s-au câştigat procesele clienţilor cu Volksbank II: dobânda fixă care creşte
ECONOMICA.NET, în cadrul campaniei Români vs. bănci, vă prezintă clauzele declarate abuzive de instanţe. Publicăm cel de-al doilea episod despre Volksbank, în care ne vom referi la clauzele privind dobânzile, după ce le-am tratat şi pe cele referitoare la comisioane. Nu numai banca austriacă face parte din campanie, ci toate băncile care au probleme în instanţe cu românii care câştigă procese pe bandă rulantă împotriva lor.
Ce faci când eşti eşti o bancă mică, cu multă valută ieftină luată de la banca mamă şi vrei să-ţi creşti cota de piaţă, într-un moment în care România intrase în febra creditului? Arăţi potenţialilor clienţi că ai cele mai bune condiţii, care în cazul creditelor sunt sinonime cu costurile mici percepute. Faci campanii publicitare în care spui că ai credite cu dobândă fixă foarte mică, de 3,99% pe an. Mai pui şi un comision de risc pe lângă, pentru că, totuşi, nu poţi să dai banii atât de ieftin, şi explici clienţilor ce afacere bună au făcut. Sigur, există clauze în contract care spun că dobânda se poate modifica dacă se întâmplă ceva, dar ce se poate întâmpla când totul merge atât de bine?
Să luăm ca exemplu un contract de credit pentru nevoi personale cu ipotecă în franci elveţieni din mai 2007. La punctul 3 litera a) se specifică următoarele: „Rata dobânzii curente: 4,25% p.a. dobândă fixă”. Ceea ce e o afacere destul de bună, chiar dacă DAE este de 5,77%, pentru că mai există şi comisionul de risc de 0,1% din sold, plătitibil lunar.
Totuşi fix nu e chiar fix, aflăm de la punctul 3 litera d): „Banca îşi rezevă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbari semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.
Mai departe, punctul 3.1.2 lit. c) din Condiţiile Generale ne spune că „rata dobânzii curente este fixă sau variabilă, exprimată în formă procentuală (ex. x%) sau prin raportarea la un indice de referinţă, valoarea sa fiind menţionată în Condiţiile Speciale”.
Cu alte cuvinte, dobânda nu poate să fie şi fixă şi variabilă. Însă, deşi în dreptul dobânzii era trecută menţiunea fixă, aceasta a fost tratată ca variabilă, pentru că a crescut. Un an mai târziu, într-un alt contract de credit de nevoi personale cu ipotecă în franci elveţieni, menţiunea dobândă fixă de la 3.a) dispare.
Acest lucru nu s-a întâmplat doar cu creditele în franci elveţieni de nevoi personale, ci cu toate tipurile de credite.
Spre exemplu, un client din Bucureşti care a luat un credit în euro de nevoi personale cu ipotecă în august 2007 cu o dobândă fixă de 5,95% pe an a fost notificat de bancă, la doar două luni după ce a semnat contractul, printr-o scrisoarea semnată de Gerald Schreiner, preşedintele băncii la vremea aceea, că dobânda fixă va creşte.
„Este de notorietate faptul că, urmare a creşterii costurilor de refinanţare la nivel global, în ultimele 12 luni au survenit modificări semnificative inclusiv în ceea ce priveşte costurile de refinanţare ale băncilor din Europa, implicit ale băncilor din România. Această situaţie a determinat majorarea atât a costurilor bancare directe (generate de creşterea continuă a indicelui de referinţă EURIBOR) cu aproximativ 1%, cât şi a costurilor bancare indirecte (în special a cotelor de rezervă minimă obligatorie, impuse de Banca Naţională a României) cu înca aproximativ 0,6%”, se arată în scrisoare, unde se mai adaugă şi că banca a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a amâna cât mai mult timp majorarea ratelor de dobândă. Banca dă asigurări că „în cazul în care nivelul costurilor amintite va reveni la o limită acceptabilă, banca va proceda la diminuarea ratelor de dobândă, astfel încât acestea să revină la nivelul lor iniţial”.
Clientul în cauză a primit un nou scadenţar, în care dobânda fixă a crescut la 7,45%, ceea ce a majorat costul total al creditului cu 15%. Deşi conducerea băncii făcea trimitere la dificultăţile din pieţele financiare din ultimele 12 luni, majorarea ratei dobânzii a venit la doar două luni după contractarea creditului. Astfel, fie Volksbank nu a sesizat că s-au înăsprit condiţiile de refinanţare decât după ce clientul a semnat contractul, fie a încercat să atragă clienţii să semneze contractele cu o dobândă mică pe care a majorat-o imediat. Faptul că Volksbank a continuat să ofere această dobândă redusă pentru clienţii noi şi după valul de creşteri ale dobânzilor operat în cazul celor care erau deja clienţi ai băncii ne face să credem că a doua variantă este mai plauzibilă.
Clientul din Bucureşti nu este singurul care a trecut prin situaţia dată exemplu mai sus. La fel i s-a întâmplat şi unui client Volksbank de la Satu Mare: credit de nevoi personale în euro cu contractat semnat în august 2007 cu dobândă fixă de 5,95% pe an, modificată la doar două luni la 7,45% pe an şi comision de risc de 0,125%.
Sătmăreanul s-a adresat instanţei (dosar 3439/296/2010) şi a cerut eliminarea clauzelor referitoare la dobândă şi comisionul de risc, lucru pe care l-a şi obţinut.
Instanţa a judecat după legea 193/2000, prin care „se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (art. 1. alin. 3)”. Mai departe, spune legea, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor (art. 4 alin. 1)”. O clazuză se consideră ca nefiind negociată direct cu consumatorul „dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv (art. 4 alin. 2)”. Este datoria comerciantului să probeze faptul că a negociat clauzele contractuale cu clienţii.
Instanţa a considerat contractul în cauză ca fiind nenegociat. Referitor la clauza legată de dobândă, judecătoria a constatat că deşi rata dobânzii curente era trecută ca fixă în contract aceasta a fost majorată.
„Acest lucru l-a facut însă fără sa dea nici o explicaţie, fără sa informeze în mod transparent şi complet consumatorul cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură. Nici în contract nu s-a prevazut un element clar, un criteriu concret care sa îi permită băncii modificarea unilaterală a dobânzii, ceea ce înseamnă că modificarea este lasată la aprecierea pârâtei. Clauza nu este raportata la un indicator precis, individualizat ci se face referire generic la apariţia unor schimbări semnificative pe piata monetară. Prin urmare clauza este interpretată doar în favoarea băncii şi intereselor acesteia, iar consumatorul nu are nici măcar posibilitatea de a verifica dacă majorarea este necesară, este reală sau proporţională cu schimbarea”, se arată în motivarea instanţei, care adaugă că banca nu a reuşit nici în judecată să explice de ce a aplicat majorarea de 1,5 pp, sub ce motive, şi că a definit în Condiţiile generale foarte mulţi termeni uzuali ca USD, euro, şi ar fi trebuit să indice şi ce înseamnă „schimbări semnificative pe piaţa monetară”.
Apoi, spune instanţa, potrivit art. 1 alin. 2 din legea 193/2000, dacă există dubiu privind clauzele dintr-un contract de credit, aceastea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Ceea ce a şi făcut.
Volksbank a formulat apoi recurs la Tribunal, unde a susţinut că a crescut cu temei dobânda clientului, pentru că avea costuri mai mari cu refinanţarea. Recursul este şi el respins.
„Chiar dacă din analizele băncii ar rezulta o scădere a cifrei de afaceri, creşterea de 1,5% a ratei dobânzii poate avea efecte dezastruoase pentru beneficiarii creditelor, dacă sunt mai mari şi pe o perioadă îndelungată”, a arătat Tribunalul.
În alt proces, dosar 6169/337/2010, de la Zalău, în care sunt implicaţi mai mulţi clienţi VB cu un total de 18 credite, Judecătoria a dat la începutul lunii februarie următoarea motivare cu privire la anularea mai multor clauze abuzive din contractul de credit, printre care şi cea referitoare la dobândă.
„Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înştiinţat. Conţinutul acestei clauze trebuie raportat la prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, text de lege care statuează: Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract (…)”, se arată în motivarea instanţei.
„Astfel, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul”
Instanţa constată că motivul pentru care dobânda ar putea fi modificată nu este clar prevăzut în contract, astfel că nu se poate cunoaşte dacă acesta este întemeiat sau nu.
„Motivul unei „schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu îndeplineşte această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs”, adaugă magistratul.
În dosarul 2133/216/2010 de la Argeş, instanţa vine cu o motivare similară în procesul în care a dat câştig de cauză mai multor clienţi ai Volksbank cu un număr de cinci credite.
Referitor la clauza care permite băncii să modifice dobânda instanţa spune următoarele: „Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înştiinţat. Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul fumizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu conditia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul”, se arată în motivarea magistratului de la Judecătoria Curtea de Argeş.
Cu alte cuvinte, banca poate creşte unilateral dobânda unui credit, dacă specifică exact în contract cum se va face asta, aşa cum se întâmplă în cazul dobânzilor care variază în funcţie de Euribor şi la care se adaugă o marjă fixă.
În situaţia de faţă, banca a omis să definească în contract ce se înţelege prin „interveniriea unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”, motivând că acest lucru ar fi fost foarte dificil, argument respins de instanţă.
„Nu poate fi primită susţinerea Băncii, în sensul că aceste elementele sunt foarte greu de cuantificat şi din acest motiv nu pot fi prevăzute în contract. În primul rând că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuşi, arătate şi, în al doilea rând, dacă Banca ar fi totuşi în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să îşi asume consecinţele acestei imposibilităţi. Or, în cauză, dimpotrivă, cel care se află într-o poziţie în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii, este clientul”, se mai arată în motivare.
Alte clauze declarate abuzive
La ultimele două exemple, instanţele de judecată au mai decis, printre altele, să elimine şi clauza de la secţiunea 8 pct. 8.1. lit. c şi d din Condiţii generale care permitea băncii să declare creditul scadent anticipat, adică să ceară returnarea imediată în întreg a sumelor datorate de către client, „în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate, respectiv în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu ai este garantat corespunzător, Banca va avea dreptul, pe baza unei modificări transmise”.
Ca şi în cazul clauzei privind dobânda, nici aici Volksbank nu explică care sunt şi cum se măsoară aceste situaţii, fiind singura în măsură să constate dacă s-au produs, motiv pentru care instanţa a decis eliminarea lor.
O altă clauză care a fost eliminată în instanţă se referă la creşterea costurilor Volksbank din orice motiv, creştere care va fi suportată de către clienţi în termen de 15 zile. Astfel, dacă Volksbank trebuie să plătească impozite suplimentare sau trebuie să aibă mai mult capital de bază, atunci clienţii cu credite sunt buni de plată.
SECTIUNEA 10) „Costuri suplimentare”
1 0.1. Referitor la Convenţie pot aparea, la data semnării sau ulterior, modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări aplicabile, care:
a) supun Banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligaţiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principala şi dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenţie, cu privire la creditele acordate sau la obligaţia sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcţionează şi este organizată banca,
b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerinţă similară (de exemplu în corelatie/legatură cu propunerea noului Acord de la Basel privind Capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Băncii sau care impun Băncii orice altă condiţie care afectează creditele acordate sau obligaţia sa de a acorda credite,
c) al caror rezultat este:
i) creşterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziţie a oricărui credit;
ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanţe a Băncii, în baza Convenţiei.
1 0.2. În oricare din cazurile, mai sus menţionate, în termen de 15 zile de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creşterile costurilor, sau altor rambursări.
„O astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creştere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărţit între Bancă şi client, acesta din, urmă este obligat să acopere toată suma”, spune instanţa.
Trebuie precizat că această clauză nu a fost activată de către Volksbank. Introducerea unei taxe pe active financiare, ca în Ungaria, sau o regulă mai restrictvă privind capitalul ar fi putut însă constitui un temei pentru ca banca să ceară clienţilor să suporte aceste costuri.
Volksbank a fost obligată în mai multe rânduri, prin sentinţe definitive şi irevocabile, să restituie clienţilor banii din comisioanele considerate abuzive şi să modifice clauzele contractuale. Prin verificarea portalurilor instanţelor din ţară, am identificat deja peste 150 de procese pierdute de austrieci până acum şi alte câteva sute de procese sunt pe rol. În unele au fost implicaţi mai mulţi clienţi cu mai multe dosare de credit, ceea ce face ca numărul celor cărora instanţa le-a dat dreptate în contradicţie cu banca să fie considerabil mai ridicat decât pare la prima vedere.