PE cere Comisiei interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă până în 2020

Parlamentul European solicită CE, printr-o rezoluţie adoptată marţi, ca cele mai periculoase materiale plastice şi pungile de plastic de unică folosinţă să fie interzise cel mai târziu în 2020, potrivit unui comunicat al PE.
Economica.net - mar, 14 ian. 2014, 19:52
PE cere Comisiei interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă până în 2020

Eurodeputaţii mai cer Comisiei Europene să introducă ţinte obligatorii pentru reciclarea deşeurilor de plastic. Aceştia subliniază că deşeurile de plastic afectează mediul din cauza unei slabe aplicări a legislaţiei UE privind deşeurile, pe de-o parte, iar pe de alta, din cauza absenţei unor legi europene specifice pentru deşeurile de plastic, precizează sursa citată.

„Parlamentul a arătat cum trebuie abordată marea problemă a deşeurilor de plastic, periculoase pentru mediu şi sănătate. Am spus astăzi (marţi – n.r.) că vrem să schimbăm obiceiurile nesănătoase din faza de producţie până la eliminare. Dacă aceste produse vor fi utilizate în scopuri bune şi vor fi reciclate cât se poate de mult, vom acoperi o lacună şi vom pune în practică ideea unei economii circulare. De asemenea, vom putea să ne curăţăm mările şi pământul, creând, totodată, locuri de muncă”, a declarat raportorul italian Vittorio Prodi (S&D).

Deputaţii propun includerea în legislaţia UE a unor ţinte precise obligatorii pentru colectarea şi sortarea deşeurilor în proporţie de 80%, adăugând că ar trebui elaborate criterii obligatorii de reciclare, precum şi criterii armonizate de colectare şi sortare, pentru a asigura o competiţie corectă. Totodată, Directiva UE existentă privind deşeurile de ambalaj ar trebui revizuită, se arată în rextul rezoluţiei.

PE cere Comisiei să depună, în 2014, propuneri pentru eliminarea graduală, cu finalizarea în 2020, a depozitării deşeurilor reciclabile şi reutilizabile şi pentru descurajarea incinerării acestora. Totdată, Legislativul european doreşte ca deşeurile din plastic să nu fie utilizate pentru energie înainte de epuizarea altor opţiuni.

Europarlamentarii cred că cele mai periculoase materiale plastice ar trebui retrase de pe piaţă. Utilizarea pungilor de plastic de unică folosinţă ar trebui interzisă gradual oriunde acest lucru este posibil. Deputaţii mai cer şi luarea unor măsuri clare pentru combaterea exporturilor ilegale şi aruncarea deşeurilor de plastic.

Aceştia subliniază că potenţialul economic al plasticului reciclat nu este exploatat la parametri maximi. Doar 25% din deşeurile de plastic sunt reciclate în prezent. Implementarea deplină a legislaţiei UE privind deşeurile ar putea duce la o economie de 72 miliarde de euro pe an şi ar putea contribui la cifra de afaceri anuală a firmelor de administrare a gunoiului şi de reciclare cu 42 miliarde de euro pe an. Totodată, ar putea fi create peste 400.000 de locuri de muncă până în 2020.

Rezoluţia a fost adoptată cu prin vot simplu, cu ridicare de mâini.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Cazinoul din Constanţa va atrage turişti nu doar din ţară, ci din întreaga lume, spune Ciolacu
VIDEO – Cazinoul din Constanţa va atrage turişti nu doar din ţară, ci din întreaga lume, spune Ciolacu
Cazinoul din Constanţa este mult mai mult decât o clădire, este un simbol al istoriei şi culturii noastre, iar redeschiderea sa va atrage turişti nu doar din ţară, ci din întreaga lume şi va......
Băncile rusești au cerut acces din nou în sistemul SWIFT. Germanii spun că nu știu nimic
Băncile rusești au cerut acces din nou în sistemul SWIFT. Germanii spun că nu știu nimic
Guvernul german nu este la curent cu vreo modificare planificată a sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, a declarat ...
Deficitul bugetar pe primele două luni din 2025 a fost de 1,58% din PIB. Se vede o reducere a cheltuielilor de funcționare de 5% la nivelul bugetului de stat – Tanczos Barna
Deficitul bugetar pe primele două luni din 2025 a fost de 1,58% din PIB. Se vede o reducere a cheltuielilor de funcționare ...
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 30,24 mld lei, ...
Rusia și SUA ar discuta despre reluarea livrărilor de gaze rusești spre Europa prin gazoductul Nord Stream. în ciuda opoziției oficialilor europeni
Rusia și SUA ar discuta despre reluarea livrărilor de gaze rusești spre Europa prin gazoductul Nord Stream. în ciuda ...
Moscova și Washingtonul poartă în prezent discuții privind posibilitatea reluării livrărilor de gaze prin gazoductele ...