PE închide un dosar de angajări fictive în care era suspectă candidata Franţei pentru Comisia Europeană

Parlamentul European a informat vineri, prin biroul de presă, că a închis dosarul privind presupuse angajări fictive, în care era implicată Sylvie Goulard, propusă de Franţa pentru un post de comisar european, transmite AFP.
Economica.net - vin, 30 aug. 2019, 17:23
PE închide un dosar de angajări fictive în care era suspectă candidata Franţei pentru Comisia Europeană

„Cazul din Parlamentul European este închis. Au fost observate nereguli administrative minore, nesistematice şi neintenţionate. Rambursarea legată de acest dosar a fost efectuată”, a declarat agenţiei France Presse un purtător de cuvânt al PE.

În aceeaşi zi, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amelie de Montchalin, a declarat canalului BFM TV că Parlamentul European a exonerat-o pe Goulard în urma unei „anchete interne”. Ea a explicat că „Parlamentul European a investigat timp de doi ani ce s-a întâmplat şi a conchis că nu există informaţii care să ducă la concluzia că ea (Goulard) nu a procedat conform regulilor”.

În Franţa, ancheta judiciară privind aceleaşi suspiciuni continuă; au fost audiaţi foşti asistenţi parlamentari şi mai mulţi eurodeputaţi, însă deocamdată Goulard nu a fost convocată. O sursă a AFP care cunoaşte dosarul susţine că ea nu este cea mai implicată dintre cei şase parlamentari vizaţi.

Miercuri, preşedintele francez Emmanuel Macron a nominalizat-o pe Goulard pentru un post în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen.

Sylvie Goulard, în vârstă de 54 de ani, a fost ministru al apărării în guvernul condus de premierul Edouard Philippe şi deputată în PE din partea grupului centrist Mişcarea Democratică (MoDem) din majoritatea prezidenţială din Franţa. Preşedinţia franceză a apreciat că ea are „o experienţă europeană recunoscută” şi „capacitatea de a juca un rol major în cadrul Comisiei”.

Te-ar mai putea interesa și
E coadă la donat din salariu de șef în energie: după ministru și șeful Nuclearelectrica, urmează directorul Hidroelectrica. Ce urmează la companiile unde numirile de șefi au fost contestate de Comisia Europeană
E coadă la donat din salariu de șef în energie: după ministru și șeful Nuclearelectrica, urmează directorul Hidroelectrica. ...
Ministrul Energiei a spus că și directorul Hidroelectrica va dona statului o parte din salariu, la fel cum a făcut și șeful Nuclearelectrica. Problema banilor suspendați din PNRR pentru că......
Criteriu de performanţă la stat: să nu întârzii la muncă, spune Radu Miruţă. Salarii la stat de 50.000 lei lunar fără criterii de performanţă
Criteriu de performanţă la stat: să nu întârzii la muncă, spune Radu Miruţă. Salarii la stat de 50.000 lei lunar ...
Ministrul Economiei a dat exemplul unor directorii de companii de stat care câştigă 53.000 de lei pe lună, precizând ...
Admitere liceu în Bucureşti: lista liceelor, a profilelor şi a mediilor de admitere
Admitere liceu în Bucureşti: lista liceelor, a profilelor şi a mediilor de admitere
Elevii pot consulta pe platforma toe.hubproedus.ro oferta de licee bucureştene, a informat, duminică, primarul interimar ...
Șeful fondului suveran al Kazahstanului, în vizită la rafinăria Petromidia
Șeful fondului suveran al Kazahstanului, în vizită la rafinăria Petromidia
Nurlan Zhakupov, șeful Samruk-Kazyna, s-a întâlnit cu conducerea KazMunayGas și a subsidiarei acesteia, KMG International ...