Pe mine de ce nu mă angajează nimeni? Sunt cel mai bun!
Nu te-a angajat nimeni până acum pentru că profilul tău de candidat pe piaţa muncii e redundant, e neinteresant şi neatractiv pentru angajatori. CV-ul tău a fost ignorat până acum pentru sunt atât de mulţi candidaţi pe piaţă cu profiluri similare până la identitate cu al tău, iar între doi sau 200 de candidaţi cu profiluri similare recrutorul are tendinţa să îl aleagă pe cel cu care rezonează (a cărui fotografie îi place mai mult, candidatul cu ale cărui valori rezonează, judecând după informaţiile comunicate de candidaţi în CV, etc.).
Dragă candidatule, te rog să pleci de la premisa realistă că recrutorul e foarte subiectiv în procesul de selecţie a candidaţilor. Puţini recrutori conştientizează asta şi îşi controlează această tendinţă.
Dacă nu poţi controla subiectivitatea cu care se raportează la tine recrutorii, atunci focalizează-te asupra variabilelor pe care le poţi controla. Aprofundează-ţi cunoştinţele de limbi străine, nu înceta să înveţi, citeşte, citeşte, citeşte! (nu bălării-maculatură, ci cărţile fundamentale pe care nu ai avut vreme ori mintea pregătită să le înţelegi în şcoală sau facultate).
Nu te autocompătimi şi nu căuta vinovaţi în afara ta. O atitudine adaptativă şi înţeleaptă ar fi să dobândeşti şi să perfecţionezi abilităţi relevante pentru cariera pe care vrei să o urmezi. Gândeşte ca un recrutor. Să te întrebi ce abilităţi îţi cresc valoarea pe piaţa muncii, cum le poţi dobândi, cât eşti dispus să investeşti în formarea lor (timp, bani, energie, resurse cognitive), şi în ce orizont de timp vei dobândi (realist) un profil de candidat valoros pe piaţă. Sunt atâtea profiluri profesionale rare pe piaţă pentru care recrutorii nu găsesc candidaţii potriviţi. Documentează-te cu acribie şi acţionează în consecinţă, dacă şi numai dacă acel traseu profesional nu contravine valorilor tale.
Cultivă-ţi luciditatea. Gândeşte-te bine unde ţi-ar plăcea să lucrezi, dar mai ales ce eşti dispus să sacrifici de dragul bunăstării.
Ştiu, la facultate nu te-a întrebat nimeni ce vrei să profesezi. Şi nici nu le pasă. Ei ţi-au vorbit savant şi grav despre meritocraţie, ţi-au spus că doar absolvirea unei facultăţi de sub cupola unei universităţi publice prestigioase îţi va asigura o viaţă tihnită de corporatist care lucrează într-un mediu cosmopolit şi care îşi măsoară succesul în costume de firmă, vacanţe scumpe, pachete salariale tentante.
Nu, dragă candidatule. Realitatea e mult, mult mai nuanţată. Şi pe alocuri mutila(n)tă. Acum, când îţi scriu, cele mai multe corporaţii recrutează mai întâi din rândul angajaţilor lor şi doar dacă nu găsesc acolo oamenii de care au nevoie, recurg la recrutare externă.
Dacă te vor angaja, cel mai probabil o vor face pe perioadă determinată, cu un contract de muncă temporară. Adică vei lucra în acte pentru altă firmă (către care corporaţia a externalizat procesul de recrutare) şi vei câştiga mai puţin decât angajatul corporaţiei pentru exact aceeaşi muncă. E prima nedreptate (şi cea mai mică) care anunţă un şir lung (nesfârşit?) de compromisuri pe care trebuie să te întrebi serios dacă vrei să le faci.
Iar viaţa într-o multinaţională e o povară greu de dus, dacă nu te naşti corporatist. Ai auzit des (sper!) vorbindu-se despre „compatibilitatea candidatului/angajatului cu valorile companiei”.
Un exerciţiu de onestitate: Cine sunt? Care sunt valorile şi aşteptările mele de la angajator? Cum mă raportez la muncă?
Să te întrebi înainte să aplici pentru un post într-o multinaţională ce înseamnă pentru tine munca, cât eşti dispus să te falsifici ca să performezi, la ce eşti dispus să renunţi ca să faci carieră într-o multinaţională.
Dacă ai vocaţie de corporatist, atunci nu renunţi la nimic fundamental din edificiul tău intim, moral, cel care te defineşte, ca să-ţi construieşti o carieră în multinaţională. Ci vei îmbrăţişa spontan toate exigenţele marii familii corporatiste cu entuziasm, fără să le pui la îndoială, savurând din preaplinul privilegiilor incontestabile ale acestei vieţi. Vei trăi extravagant, scump şi vei fi aplaudat de societate pentru că ai reuşit. Dar mai ales vei dormi liniştit, fără spaime şi nelinişti metafizice, fiindcă ţie îţi vine atât de firesc să faci „tot ce trebuie” ca să-ţi fie bine. Vei călca pe ceilalţi, dacă e nevoie. Vei frauda compania, dacă ţi se va oferi posibilitatea. Vei face sex cu şeful, dacă doar aşa îţi va recunoaşte meritele profesionale. Vei face chiar avort, dacă dintr-o greşeală de amator rămâi însărcinată. În fiecare zi îţi vei consolida capitalul de cunoştinţe – oameni – trambulină care îţi vor asigura bunăstarea. Cu orice preţ! În companie şi implicit în viaţa personală. Vei face performanţă pentru că tu reprezinţi prin excelenţă profilul emoţional şi moral al candidatului care face carieră în multinaţională.
Dacă n-ai vocaţie de corporatist şi te înverşunezi să rămâi în multinaţională, vei deveni un om tare amar, desfigurat de regrete, care-şi va contabiliza riguros compromisurile care i s-au cerut (explicit/implicit) ca să fie promovat şi ca să câştige mai mult, şi pe care le-a făcut cu inima frântă, răstignindu-şi valorile şi mutilându-şi nucleul tare identitar. Şi vei trăi neasumat şi laş. Iar tot ce agoniseşti într-o organizaţie pe care o dezavuezi tu, în intimitatea ta, vei risipi căutând cu disperare intermediari ambulanţi de fericire sau măcar de acceptare.
Ai alte valori decât cele propovăduite de corporaţie? Vrei să ai timp să trăieşti autentic în afara ei? Îmi pare rău, locul tău nu e aici.
Să îţi fie foarte limpede, candidatule, că recrutorul, angajatorul şi mai ales şeful tău direct vor oameni cu care rezonează, cu care se simt confortabil, cu valori, credinţe, preocupări foarte similare.
Vor oameni care dau dovadă de flexibilitate şi disponibilitate peste medie, adică dispuşi să muncească „on call”, ba chiar gata să se ofere să lucreze oricând e nevoie; oameni dispuşi să facă frecvent ore suplimentare, oameni care se dedică proactiv marii familii corporatiste pentru care munca reprezintă explicit unicul scop în viaţă. Oameni predictibili şi loiali corporaţiei până la sacrificiu, pe care şeful poate conta necondiţionat.
Reflectează mult la asta şi apoi gândeşte-te ce vrei să faci cu viaţa ta.
Dragă candidatule, să ştii că întotdeauna ai alternative. Că dacă din naivitate sau lăcomie ai făcut o alegere profesională proastă, nu înseamnă că eşti condamnat să-i rămâi captiv. Nici o miză nu justifică o alegere proastă.
Întotdeauna ai de ales! Alege un traseu profesional compatibil cu valorile tale cele mai profunde. Lămureşte-ţi priorităţile. Şi aşteptările pe care le ai de la muncă şi angajator.
Fugi de scurtături în viaţă, dar mai ales de mirajul bunăstării cu orice preţ. Pentru că nu îl vei putea duce (preţul plătit), iar când vei realiza asta va fi prea târziu.
Nu, nu eşti cel mai bun. Nu acum. Învaţă să te evaluezi lucid.
Vrei un job cu orice preţ? Să te întrebi dacă eşti pregătit să îţi asumi consecinţele acestei decizii. Dacă reuşeşti să te angajezi pe perioadă determinată într-o poziţie pentru care eşti supracalificat, e probabil ca CV-ul tău să fie respins de recrutori când vei aplica pentru un post mai înalt. Recrutorii marilor firme de profil mi-au spus de multe ori că de obicei ignoră CV-urile candidaţilor care au avut evoluţii browniene, incoerente în carieră. Deşi evident, aş vrea să îţi fie limpede că nimeni nu e interesat, nici impresionat că tu ai facturi de plătit, că nu ai avut de ales, că ai fost obligat să accepţi locuri de muncă pentru care eşti supracalificat, pentru că ai vrut să trăieşti demn, independent, ai vrut să fii om şi nu parazit social! Fii conştient că nu eşti singurul candidat cu acest parcurs profesional. În acest moment, profilul tău profesional e redundant pentru angajatori, eşti uşor de înlocuit, valoarea ta pe piaţa muncii e scăzută.
Caută în tine acele disponibilităţi pe care le poţi antrena până la excelenţă, care să îţi asigure o carieră, nu un loc de muncă, care să te facă relevant pe piaţa muncii, încât acei recrutori care ţi-au ignorat candidaturile să te curteze. Şi tu să-ţi permiţi să-i refuzi. Ieşi din zona de confort emoţional şi caută-ţi vocaţia, omule.