Pe operatorii telecom îi așteaptă un an greu. Ce vrea să facă ANCOM în 2015
“În 2015, ANCOM va aloca resurse suplimentare de spectru pentru comunicaţii de bandă largă prin organizarea licitației de alocare a spectrului radio în banda de frecvențe 3,4-3,8 GHz”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Cătălin Marinescu, președintele Autorității Naționale de Adminisatrare și Reglementare în Comunicații.
Potrivit acestuia, Autoritatea va susţine procesul de trecere la televiziunea digitală terestră prin finalizarea licitației pentru multiplexurile naționale rămase nealocate și pentru multiplexele regionale și locale și autorizarea din punct de vedere tehnic a rețelelor de televiziune digitală pentru multiplexurile acordate în anul 2014.
Conform acordurilor internaționale și strategiei Guvernului, la 17 iunie 2015 va înceta complet emisia analogică terestră a programelor de televiziune.
Campanie de control asupra operatorilor de comunicații
Potrivit acestuia, în anul 2015, Autoritatea va desfășura o campanie de control menită să verifice respectarea de către furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului a clauzelor minime pe care aceștia trebuie să le insereze în contractele încheiate cu utilizatorii finali și o campanie de verificare a respectării obligațiilor de informare a utilizatorilor finali de către furnizorii serviciilor de comunicații electronice.
“În domeniul serviciilor poştale, ANCOM va determina anul viitor costul net pentru furnizarea în anul 2014 a serviciilor din sfera serviciului universal poștal, în cazul unei eventuale cereri de compensare transmise Autorității de către CNPR. Accesul la serviciul universal reprezintă dreptul oricărei persoane de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poştale de bază, la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor”, a mai spus Marinescu.
Anul viitor vei știi corect cât de bună e acoperirea unui operator
Se întâmplă de foarte multe ori ca pe harta de acoperire a unui operator să apară zone care deși figurează ca fiind acoperite cu semnal radio, acesta să fie inexistent. De anul viitor lucrurile se vor schimba în favoarea clienților.
“În anul 2015 ANCOM va continua demersurile de implementare a legii infrastructurii cu proiectul multianual de realizare a inventarului rețelelor publice de comunicații electronice și al elementelor de infrastructură asociate acestora prevăzut în Legea nr.154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice”, a mai spus președintele ANCOM.
Potrivit acestuia, Autoritatea va putea întocmi astfel hărți care să redea stadiul acoperirii cu rețele publice de comunicații electronice al localităților din România, precum și o situație a elementelor de infrastructură disponibile. ANCOM va putea folosi acest instrument pentru a identifica regiunile care necesită stimularea suplimentară a investițiilor în infrastructură, precum și pentru a asigura utilizarea partajată a elementelor de infrastructură.