Pedeapsa neexecutată după graţiere se adaugă uneia noi dacă persoana recidivează în 5 ani – Comisia juridică din Senat

Persoanele graţiate, care săvârşesc în cinci ani o infracţiune, execută şi pedeapsa neexecutată ca urmare a graţierii, a decis joi Comisia juridică a Senatului prin adoptarea unui amendament la proiectul legii graţierii.
Economica.net - joi, 04 mai 2017, 11:52
Pedeapsa neexecutată după graţiere se adaugă uneia noi dacă persoana recidivează în 5 ani - Comisia juridică din Senat

În forma iniţială a proiectului elaborat de Guvern, termenul era de trei ani.

De asemenea, senatorii jurişti au adoptat amendamente referitoare la procedurile eliberării din închisoare a celor care intră sub incidenţa legii.

Potrivit acestor amendamente, administraţia locului de deţinere are obligaţia îndeplinirii condiţiilor necesare pentru pregătirea dosarelor persoanelor condamnate în vederea graţierii. La cererea persoanelor condamnate interesate, administraţia locului de deţinere solicită autorităţilor publice competente toate informaţiile necesare în vederea încadrării în dispoziţiile legii. Judecătorul delegat verifică îndeplinirea condiţiilor anterior înaintării dosarului în vederea sesizării instanţei pentru aplicarea dispoziţiilor legii.

Membrii comisiei au revenit joi asupra amendamentului referitor la femeile însărcinate, stabilind că starea de graviditate trebuie să existe la momentul aplicării legii.

În urmă cu o săptămână, senatorii jurişti au stabilit că pedepsele femeilor însărcinate condamnate, cuprinse între 6 şi 10 ani, se graţiază cu jumătate, de aceeaşi clemenţă beneficiind persoanele cu pedepse între 6 şi 10 ani care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani sau minori cu handicap accentuat ori grav.

În forma Guvernului, articolul prevedea că ‘se graţiază în parte, cu jumătate, pedepsele cu închisoare aplicate femeilor însărcinate şi persoanelor care sunt unic întreţinător de familie şi au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, dacă nu li s-au interzis drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească’.

Legea intră în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...