Pedepsele pentru evaziune fiscală ar trebui mărite. Autorităţile să publice o listă a contribuabililor cu datorii – FIC

Pedepsele pentru evaziune fiscală ar trebui mărite în România, iar autorităţile trebuie să facă publică o listă a contribuabililor care au datorii la buget, recomandă Consiliul Investitorilor Străini (FIC) în cea de-a zecea ediţie a Cărţii Albe intitulată 'Reconstruirea încrederii'.
Economica.net - mie, 27 mai 2015, 11:33
Pedepsele pentru evaziune fiscală ar trebui mărite. Autorităţile să publice o listă a contribuabililor cu datorii - FIC

Potrivit reprezentanţilor investitorilor străini, eforturile concentrate pe sectoarele de activitate cu risc crescut din economie şi pe contribuabilii care prezintă risc sunt o modalitate mult mai eficientă de majorare a veniturilor bugetului de stat decât concentrarea agresivă pe contribuabilii de bună credinţă.

‘Evaziunea fiscală creează competiţie neloială, plasându-i în dezavantaj pe contribuabilii care se conformează. FIC salută şi susţine eforturile continue ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi MFP (Ministerul Finanţelor Publice – n.r.) pentru a combate frauda şi evaziunea fiscală. Cu toate acestea, inspecţiile fiscale nu sunt întotdeauna concentrate în direcţia corectă astfel încât să îmbunătăţească gradul de colectare a impozitelor la bugetul statului, iar evaziunea fiscală care afectează atât impozitele directe, cât şi pe cele indirecte, continuă să reprezinte o problemă’, precizează sursa citată.

În context, documentul atrage atenţia asupra faptului că există un risc major ca imaginea şi percepţia despre România la nivel internaţional în mass-media şi în cercurile diplomatice să se deterioreze semnificativ, în condiţiile în care acţiunile autorităţilor fiscale se concentrează într-un mod agresiv asupra societăţilor care îşi respectă obligaţiile fiscale şi care de obicei sunt încadrate în categoria contribuabililor mari la bugetul de stat.

‘Consecinţele imediate vor fi reducerea ISD în România, cu riscul ca până şi investitorii deja existenţi pe piaţa autohtonă să îşi reducă investiţiile sau chiar să părăsească România’, precizează sursa citată.

Pe de altă parte, FIC apreciază drept un pas înainte reforma ANAF care ar trebui să elimine deficienţele în cadrul instituţiei şi arată că aceasta ar trebui, totodată, să creeze un sistem IT public integrat care să conecteze diferite autorităţi (precum cele din domeniul fiscal, sănătate, administraţie locală, cadastru sau instanţele de judecată).

Potrivit organizaţiei, consultarea între autorităţile statului şi comunitatea de afaceri este esenţială atât pentru revizuirea proiectelor legislative cât şi pentru implementarea celor deja existente, în condiţiile în care România încă se confruntă cu problema legislaţiei care se aprobă rapid şi care schimbă regulile ‘chiar în timpul jocului’.

De asemenea, interpretarea inspectorilor fiscali cu privire la prevederile fiscale existente se schimbă adesea, iar noile interpretări se aplică retroactiv, menţionează documentul citat.

‘S-au evidenţiat exemple concrete de îmbunătăţire a procesului de comunicare dintre comunitatea de afaceri şi autorităţile statului, cum ar fi discuţiile dintre reprezentanţii FIC şi cei ai Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Totuşi, problema legislaţiei care se aprobă rapid încă persistă, aceasta având adesea un termen de notificare foarte scurt şi lăsând puţin timp comunităţii de afaceri pentru a oferi comentarii într-un mod eficient. De asemenea, interpretarea inspectorilor fiscali cu privire la prevederile fiscale existente se schimbă adesea, iar noile interpretări se aplică retroactiv. Acest lucru înseamnă că regulile se schimbă de o manieră impredictibilă, chiar în timpul jocului’, se arată în Cartea Albă.

Astfel, FIC consideră că îmbunătăţirea transparenţei ar trebui să reprezinte o prioritate pentru autorităţi deoarece aceasta va conduce la creşterea predictibilităţii mediului fiscal şi va fi o sursă de încredere printre actualii şi viitorii investitori.

‘Un proces legislativ netransparent compromite întregul potenţial de dezvoltare economică, care este în principal bazat pe atragerea ISD’, se mai arată în document.

Consiliul Investitorilor Străini – FIC a lansat marţi cea de-a 10-a ediţie a Cărţii Albe, intitulată ‘Reconstruirea încrederii’. La eveniment a participat şi preşedintele României, Klaus Iohannis.

‘Progresul României nu poate fi decât rezultatul unui nou model de dezvoltare, axat pe competitivitate, care să stimuleze antreprenoriatul şi inovaţia, crearea de valoare adăugată şi crearea de locuri de muncă productive, bine plătite’, a arătat Iohannis, citat într-un comunicat al FIC.

La rândul său, Mihai Bogza, preşedintele FIC, a precizat că, în ultima perioadă, este observată o uşoară ameliorare a încrederii investitorilor şi consumatorilor după anii dificili care au urmat de la izbucnirea crizei economice.

‘Acest lucru l-am remarcat şi din ultimul indice al percepţiei asupra mediului de afaceri pe care FIC îl publică o dată la şase luni. Principala recomandare a FIC rămâne îmbunătăţirea mediului investiţional prin creşterea stabilităţii şi predictibilităţii actelor legislative şi administrative’, a arătat Bogza.

Cartea Albă este publicată de FIC o dată la doi ani şi constituie o radiografie a economiei româneşti realizată de membrii săi în încercarea de a evidenţia atât progresele înregistrate de la precedenta ediţie cât şi recomandări pe termen mediu şi lung în vederea îmbunătăţirii mediului de afaceri. Membrii FIC cumulează aproximativ două treimi din totalul investiţiilor străine directe în România. În prezent, FIC numără 117 societăţi comerciale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...