Şeful eMag preia Pegas. Compania vrea ca în trei ani să producă de 10 ori mai multe biciclete decât în prezent

Atelierele Pegas, producătorul bicicletelor cu acelaşi nume, a fost preluat de grupul Network One Distribution, firmă deținută integral de Iulian Stanciu. Compania, care produce în prezent 2.500 de biciclete pe an, ţinteşte, într-un orizont de trei ani, o producţie înzecită, de 25.000 de unităţi anual, şi o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.
Economica.net - vin, 09 oct. 2015, 12:13
Şeful eMag preia Pegas. Compania vrea ca în trei ani să producă de 10 ori mai multe biciclete decât în prezent

Network One Distribution a devenit acţionar majoritar la Pegas, cu 51,67% din părţile sociale. Valoarea tranzacţiei nu a fost dezvăluită.

„Oamenii care au reînviat brandul de biciclete Pegas pun multă pasiune și sunt foarte talentați. Avem aceleași valori și credem că experiența și viziunea echipei NOD împreună cu know-how-ul în R&D al Atelierelor Pegas pot oferi un model sănătos de dezvoltare. Prin ceea ce facem dorim să stimulăm inițiativele antreprenoriale și să susținem dezvoltarea de branduri românești”, a declarat, într-un comunicat, directorul de dezvoltare al Network One Distribution (NOD), Andrei Militaru.

Prin parteneriatul cu NOD, brandul Pegas își va accelera dezvoltarea la nivel național și internațional. Atelierele Pegas produce în prezent 2.500 de biciclete anual. În urmatorii trei ani, Atelierele Pegas țintește o creștere de zece ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bucăți anual și o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.

„De când am început afacerea, am vrut să fac din Pegas bicicleta preferată a românilor. Mi-am dat seama că este nevoie de un efort investițional mare și de un partener cu experienta. Împreună cu NOD vom extinde atât gama de biciclete pentru toate palierele de vârstă și categoriile de produse, cât și prezența brandului la nivel național și internațional, așa cum ne-am dorit. Țelul meu pe următorii cinci ani este să dezvoltăm o facilitate de producție integrată în țara noastră cu ajutorul căreia sa putem produce cel puțin 100 de mii de biciclete pe an”, a spus Andrei Botescu, director general și fondator Atelierele Pegas.

Prin noul parteneriat, NOD devine acționarul majoritar la Atelierele Pegas, cu 51,67% din titluri. Andrei Botescu, fondatorul Atelierelor Pegas, deține un pachet de 31,67% din acțiuni și continuă dezvoltarea companiei din poziția de director general. Restul de 16,66% dintre acțiuni sunt deținute de Ciprian Frunzeanu (5%), Andrei Marius Alin (5%), Adrian Teașă (3,33%) și Alexandru Manda (3,33%).

În prezent, NOD are în portofoliu opt branduri proprii: Cooking by Heinner și Vanora Home (menaj), Ugrow (puericultură), Momki (jucării), Serioux (IT), Heinner (electrocasnice si unelte) și Horizon (TV si Monitoare) și cel mai recent, Pegas (biciclete și accesorii).

„Am decis să înființăm divizia de Branduri Proprii pentru ca am vrut să diferențiem business-ul de distribuție de business-ul de brand. Pe lângă dezvoltarea portofoliului actual, noua divizie condusă de Andrei Militaru va oferi servicii de outsourcing în dezvoltarea de produs – sourcing, operațiuni, logistică, distribuție, branding și acum și R&D prin parteneriatul pe care l-am încheiat cu Atelierele Pegas”, a afirmat directorul general al NOD, Răzvan Ziemba.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...