Penny Market încolţeşte Lidl în Capitală. Cei doi retaileri împart platforma Frigocom

21 12. 2015
penny_market_60475800

Rewe România, compania care operează reţeaua de magazine de tip discount Penny Market şi Penny Market XXL şi care face parte din grupul Rewe, va deschide pe 23 decembrie al nouălea magazin din Capitală şi al 169-lea din reţea. Unitatea este situată pe Bulevardul Timişoara numărul 56, într-un spaţiu construit de la zero pe un teren deţinut de Bucur SA, parte din platforma fostei fabrici Frigocom.

Noul magazin este amplasat în imediata apropiere a unuia dintre primele magazine Lidl din capitală, cel de pe strada Moineşti 63, construit tot pe terenul Frigocom. 

De asemenea, tot în apropiere, pe Bulevardul Timişoara 42 C se află un alt Lidl construit pe o suprafaţă de 6.500 de metri pătraţi. Deschis în februarie 2014, acesta se află pe platforma industrială Electrotehnica.

Ultima inaugurare din Bucureşti a Penny Market a avut loc în noiembrie anul trecut, când retailerul a deschis o unitate de 5.000 de metri pătraţi în cadrul Grant Shopping Center, situat pe Şoseaua Virtuţii numărul 148, în apropierea staţiei de metrou Crângaşi şi a staţiei tramvaiului 41. 

Penny Market este un concept de magazin tip discounter al grupului german REWE. Primul magazin deschis pe piața locală a avut loc în anul 2005. Alături de cele 168 de magazine Penny Market, grupul REWE mai operează în România 8 magazine XXL Mega Discount.

Din grup mai face parte şi Billa România, care operează supermarketurile Billa.