Cu o cifră de afaceri de peste 9,4 miliarde de lei, în 2024, cu 13.47% peste cea din anul anterior, Penny România a avut din nou, pentru al zecelea an consecutiv, cea mai mare creștere a cifrei de afaceri în rândul entităților de retail alimentar din grupul REWE, potrivit unui comunicat al companiei.
Până la sfârșitul anului, discounterul a ajuns să opereze 416 de magazine și 4 centre logistice și a începând totodată lucrările la cel de-al cincilea centru logistic. Printre unitățile deschise anul trecut se numără și primul magazin autonom PENNY din lume. Unitatea deschisă pe Bulevardul Iuliu Maniu oferă clienților posibilitatea de a cumpăra ce au nevoie și de a plăti rapid și simplu fără a sta la casă sau la self-check out clasic și are aproximativ 7.000 de clienți săptămânal.
Compania a investit peste 868 milioane de lei, echivalentul a peste 177 milioane de euro, în extinderea și modernizarea rețelei sale, pentru atingerea pragului de 400 de magazine, precum și pentru lucrările celui de-al cincilea centru logistic, din Mihăilești.
Magazinele noi deschise în 2024 au fost echipate cu sisteme de refrigerare cu CO2 și oferă stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Formatul magazinelor este îmbunătățit în permanență în funcție de feedbackul clienților, astfel că, de anul trecut, toate magazinele companiei sunt în formatul Penny ceea ce presupune, printre altele, un total de 112 case de self-checkout.
Cât despre planurile de expansiune, retailerul vizează investiții de 3 miliarde de euro în următorii 10 ani, cu scopul de a extinde rețeaua la 1.000 de magazine și de a dezvolta competențele logistice. Pentru 2025, sunt planificate 40 deschideri de noi magazine precum și finalizarea lucrărilor la depozitul logistic din Mihăilești, județul Giurgiu.
„2024 a fost un an al progresului pentru PENNY marcat de creșterea cifrei de afaceri și a investițiilor în România, precum și de îmbunătățirea serviciilor pentru milioanele de clienți care ne aleg zi de zi. Am atins pragul de 400 de magazine, am inaugurat primul magazin autonom PENNY la nivel global și am demarat lucrările pentru al cincilea centru logistic. În plus, am continuat să sprijinim comunitățile prin sport și promovarea unui stil de viață echilibrat, să susținem producătorii români și businessurile locale, aducând pe rafturi cât mai multe produse 3RO, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.
În prezent, 87% dintre furnizorii Penny sunt companii românești, înregistrate în România. De asemenea, 68% din cifra de afaceri a companiei provine din produse fabricate în România, iar sortimentul 3RO reprezintă 53% din cifra de afaceri totală a PENNY România.
În 2024, retailerul a ajuns la peste 8.000 de angajați. Dintre aceștia, 90 au 20 de ani de muncă în PENNY, în timp ce 196 fac parte din echipă de 10 ani.
PENNY este conceptul grupului german REWE, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 417 magazine la nivel național și are 8.000 de angajați.