Pensia medie de serviciu a unui magistrat a ajuns la de 22.180 lei

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în noiembrie 2023, de 10.628, mai mult cu 187 comparativ cu luna anterioară, majoritatea (5.407) fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
AGERPRES - Dum, 26 nov. 2023, 13:22
Pensia medie de serviciu a unui magistrat a ajuns la de 22.180 lei

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 22.180 lei, din care 19.960 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.645 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, informează Agerpres.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna noiembrie, 721 de persoane. Pensia medie era de 5.824 de lei, din care 2.575 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 730 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.053 de lei (2.574 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.366 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.547 de lei, din care 7.517 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 577 de persoane, media fiind de 8.608 de lei, din care 2.810 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.827 de pensionari, pensia medie fiind de 5.382 de lei, din care 2.732 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul și să taie cheltuielile statului
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor până la sfârşitul acestui an şi să taie cheltuielile......
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare ...
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Cinci oferte de la constructori din România, Turcia şi Ucraina au fost depuse, astăzi, pentru construirea lotului 1 D ...
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din alte cheltuieli ale statului
Ciucu: Acest guvern, dar şi viitorul executiv, trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor şi să taie din ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...