Pensie comunitară: ministrul Muncii le explică românilor care au lucrat în țări UE cum își pot depune dosarul

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a publicat, joi seara, un set de instrucţiuni adresate lucrătorilor români care muncesc sau au muncit cu forme legale în afara României într-un stat membru al Uniunii Europene şi care sunt interesaţi să îşi depună dosarul de pensie comunitară.
Economica.net - joi, 30 iul. 2020, 18:12
Pensie comunitară: ministrul Muncii le explică românilor care au lucrat în țări UE cum își pot depune dosarul

Potrivit recomandărilor transmise de ministrul Muncii, cererea de pensie se depune în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului, fie că este în România sau într-un stat al Uniunii Europene.

„Paşi pentru deschiderea dosarului de pensie comunitară: 1. Cererea de pensie se depune de regulă la instituţia competentă din raza de domiciliu sau de reşedinţă sau în baza unei procuri speciale, în România, dacă aveţi domiciliul valabil aici. Documentele depuse împreună cu cererea dvs. pentru o pensie comunitară vor fi trimise către instituţia omoloagă din ţara unde aţi lucrat, de către instituţia din România, pentru a se deschide dreptul la pensie comunitară. Schimbul de informaţii între state privind vechimea în muncă se face prin intermediul formularului E205. Instituţiile comunică între ele acest formular”, a notat Violeta Alexandru pe Facebook.

Ministrul Muncii le-a recomandat lucrătorilor români ca în momentul deschiderii dosarului de pensie comunitară să se asigure că deţin toate actele necesare, în special cele cu privire la limita de vârstă.

„În momentul în care vă decideţi să deschideţi dreptul de pensie şi mergeţi la instituţia de pensii din ţară sau din străinătate, în funcţie de locul în care aveţi reşedinţa, asiguraţi-vă că aveţi toate documentele necesare. De exemplu, pentru limită de vârstă sunt necesare: carnetul de muncă (original şi copie)/alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată; actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie); livretul militar (original şi copie); diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi; dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate; adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent (cf. legii/contractului colectiv/individual de muncă (original); adeverinţa privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite şi speciale, în original. Atenţie, angajatorul trebuie să fie achitat contribuţii suplimentare pentru aceste grupe; documente din care să reiasă perioada de lucru şi locul de muncă în străinătate”, a explicat Violeta Alexandru.

Ea le-a transmis totodată lucrătorilor români interesaţi de deschiderea dosarului de pensie comunitară să verifice, după o perioadă după depunerea dosarului, dacă instituţia din respectiva ţară a trimis documentele către instituţia omoloagă din România.

„Este important ca documentele depuse să aibă: număr, data de înregistrare, ştampila unităţii emitente, semnătura, să fie lizibile/nedeteriorate. Este indicat să reveniţi după o perioadă (o lună, de exemplu) să verificaţi la instituţia unde aţi depus dosarul dacă s-au trimis către România documentele dvs. Sigur că ideal ar fi să vă contacteze instituţiile şi eu sper ca aşa să se şi întâmple curând. Am sunat personal români din Spania şi Italia care mi-au spus că au depus documentele de pensie comunitară de peste un an dar că nu s-au mai interesat. Având pensia din România, nu au mai considerat o prioritate”, a precizat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii le-a amintit lucrătorilor români că Spania sau Italia acordă pensii comunitare lucrătorilor numai după depăşirea pragului de 20 de ani de muncă contributivă – cumulaţi în orice ţară a UE.

„Pentru a obţine o pensie din sistemul public din Spania sau din Italia, trebuie să aveţi minim 20 ani de muncă contributivă (lucraţi cumulat în orice stat al Uniunii Europene). Pentru a obţine o pensie din sistemul public din România, trebuie să aveţi minim 15 ani de muncă contributivă (lucraţi doar în România sau cumulat în orice stat al Uniunii Europene). Dacă aveţi minim 15 ani de lucru în România, vi se va calcula o pensie în România, separată de pensia pe care o veţi primi din celălalt stat. Deci contează mult perioada muncită pentru care s-au plătit contribuţii! Dacă vechimea este mai mică de 15 ani, este necesar pentru deschiderea dreptului de pensie din România, de confirmarea vechimii complete din străinătate prin formularul E 205. Pentru stabilirea drepturilor de pensie, persoana îndreptăţită se adresează unei singure instituţii în ţara în care are domiciliul sau reşedinţa la momentul pensionării, această cerere fiind valabilă pentru toate instituţiile din ţările membre Uniunii Europene unde persoana a lucrat”, a menţionat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a susţinut că în ultima lună a scăzut semnificativ numărul dosarelor de pensii comunitare cu răspunsuri întârziate înregistrate de lucrătorii români din Italia şi Spania.

„Una dintre priorităţile acestei perioade: reducerea întârzierilor în dosarele de pensii comunitare. (…) M-am ocupat în ultimele săptămâni de situaţia dosarelor din Spania şi din Italia, dosare cu întârzieri chiar şi de peste doi ani. (…) Pentru Spania, de la 500 de dosare cu termene întârziate, am ajuns la 98. Pentru Italia, de la 2.300 de dosare, am ajuns la 914”, a transmis Violeta Alexandru.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în cazul în care Centrala termoelectrică din regiunea transnistreană va opri......
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în ...
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei, Andrus Merilo, a declarat într-un interviu că Rusia, în calitate de agresor, ...