România avea 5,128 milioane de pensionari la finele lui 2020. Pensia medie lunară, 1.500 de lei

Numărul mediu de pensionari înregistrat în România la nivelul anului 2020 este de 5,128 milioane de persoane, în scădere cu 29.000 faţă de anul precedent, iar pensia medie lunară s-a situat la 1.500 de lei, în creştere cu 16,1%, de la an la an, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.
AGERPRES - mar, 30 mart. 2021, 10:10
România avea 5,128 milioane de pensionari la finele lui 2020. Pensia medie lunară, 1.500 de lei

Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,675 milioane de persoane, în creştere cu 3.000 de persoane faţă de anul precedent, scrie Agerpres.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.450 de lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,0% (comparativ cu 48,4% în anul precedent).

Indicele pensiei medii reale faţă de anul precedent calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 112,2%.

Comparativ cu anul precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 29.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 3.000. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi an, cu 16,1%, respectiv cu 16,3%.

Potrivit INS, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,18% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (78,4%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu şi Vaslui şi 14 la 10 în Botoşani.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 773 de lei (1.152 lei în judeţul Botoşani, 1.160 lei în Giurgiu, 1.178 lei în Vrancea, faţă de 1.925 lei în judeţul Hunedoara, 1.831 lei în Bucureşti şi 1.720 lei în judeţul Braşov).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială) în anul 2020 a fost de 968.400 persoane, din care: 800.800 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,1% din totalul pensionarilor din această categorie; 152.700 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 57,5% din totalul acestora; 14.900 persoane din sistemul militar, reprezentând 2,1% din totalul acestei categorii.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...