Guvernul îngheaţă pensiile, elimină sporul „Covid” pentru prefecturi şi gratuitatea la transportul cu trenul pentru studenţi – proiect de OUG

16 02. 2021
calcul_bani_45654033055_23296600

Update 19 februarie

Guvernul a adoptat OUG care reglementează măsurile de austeritate anunţate de Economica.net la 16 februarie. Majoritatea măsurilor prevăzute în actul normativ – OUG 8 din 2021 – au intrat în vigoare la 18 februarie, odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial partea I nr 168. Studenţii vor mai avea transport gratuit până când vor intra în vigoare noile norme privind acordarea facilităţilor de transport, dar nu mai târziu de 15 martie 2021, reiese din OUG 8/2021.

Ştirea iniţială din 16 februarie

Iată măsurile de austeritate pregătite de Executiv prin proiectul de OUG pentru unele măsuri fiscal-bugetare, lansat de Ministerul de Finanţe în dezbatere publică luni seara:

Valoarea punctului de pensie „îngheţată” la 1.442 de lei în 2021.

Proiectul de act normativ prevede modificarea Legii nr. 127/2019 în sensul prorogării datei de intrare în vigoare a acestei legi la 1 septembrie 2023

Valoarea punctului de pensie se va menţine la 1.442 de lei în 2021, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare. Începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Cuantumul efectiv al majorării și data de la care se aplică vor fi precizate în legea bugetului asigurărilor sociale de stat, se arată în proiectul de OUG.

Sporul de gestionare a crizei Covid, de 30% din salariul de bază, acordat salariaţilor prefecturilor, va fi eliminat de Executiv. 

Concret, Guvernul vrea să abroge art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020, prin care s-a instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de Covid-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. „Această măsură a creat o situaţie discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituții publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de Covid-19 și a generat nemulțumiri în rândul acestora”, explică guvernul în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Vă amintim că începând cu 10 august 2020, data intrării în vigoare a OUG 131 din 2020, personalul instituțiilor prefectului implicat în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19, a cărui finanțare se asigură de la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe”, beneficiază de un spor de 30% la salariul de bază, cu excepția prefectului și subprefectului.

Instituţiile şi autorităţile publice nu vor acorda vouchere de vacanţă în 2021. 

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2021, autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum și serviciile publice autonome de interes naţional, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, cu modificările și completările ulterioare, nu acordă vouchere de vacanţă”, spune guvernul în proiectul de OUG.
În mod corespunzător, pentru implementarea măsurii se propune modificarea art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

Guvernul renunţă la gratuitatea acordată studenţilor la transportul cu trenul la clasa a II-a.

Concret, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvenţă, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenții orfani sau proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport, se arată în noua formă a alineatului 2 al art 205 din Legea Educaţiei, modificată prin proiectul de OUG.