Pensiile de serviciu ale civililor au costat bugetul de stat 1,14 miliarde de lei în 2020, cu 9% mai mult decât în 2019 – analiză
Pensiile de serviciu ale civililor au costat, în total, circa 1,4 miliarde de lei în 2020, cu peste 10% mai mult decât în 2019, potrivit unei analize exclusive făcute de Economica.net. Vă amintim că pensiile de serviciu ale civililor sunt plătite preponderent de la bugetul de stat, în acord cu dispoziţiile legilor prin care li s-au acordat pensiile de serviciu, şi doar într-o mică măsură de la bugetul asigurărilor sociale, adică în funcţie de contribuţia virată la sistemul public de pensii.
Peste 9.500 de civili au încasat pensie de serviciu în decembrie 2020, în creştere uşoară faţă de valoarea aceleiaşi perioade din 2019. Printre ei se numără magistraţi, diplomaţi, personal aeronautic din aviaţia civilă, grefieri, funcţionari publici parlamentari, beneficiari din Curtea de Conturi.
Acestora li s-ar fi cuvenit, doar în baza principiului contributivităţii, pensii în valoare totală de 257,32 de milioane de lei în 2020, cu 14,28% mai mari decât în 2019, reiese din analiza Economica.net făcută pe baza datelor pe care le-am obţinut de la Casa Naţională de Pensii Publice. Diferenţa dintre cât au primit la pensie şi cât li s-ar fi cuvenit am plătit-o de la bugetul de stat: 1,14 miliarde de lei în 2020, cu 9,18% mai mult decât în 2019, arată comparaţiile anuale făcute de Economica.net despre acest subiect.
Economica.net a arătat deja că, în 2019, în premieră, suma plătită de la bugetul de stat pentru plata pensiilor de serviciu ale civililor a depăşit 1 miliard de lei şi e cu peste 21% mai mare decât în 2018.
Corpul diplomatic şi consular al României a avut pensie de serviciu medie de aproape 5.800 de lei brut lunar în 2020, cu 4,12% mai mare decât în 2019, reiese din analiza Economica.net.
Pensiile de serviciu din diplomaţie au costat, în total, 57,47 de milioane de lei în 2020, cu 1,94% mai mult decât în 2019. Spre comparaţie, Corpul diplomatic şi consular al României ar fi meritat, strict în baza contribuţiei virate la sistemul asigurărilor sociale pe parcursul vieţii profesionale, pensii în valoare de 26,73 de milioane de lei în 2020, cu 11,6% mai mari decât în 2019. Diferenţa dintre cât au primit la pensie şi cât li s-ar fi cuvenit în funcţie de contributivitate le-am achitat-o de la bugetul de stat, adică 30,74 de milioane de lei în 2020, reiese din analiza Economica.net.
821 de pensionari din Corpul diplomatic şi consular au luat pensie de serviciu în decembrie 2020, arată datele CNPP. Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din diplomaţie a scăzut în decembrie 2020 faţă de aceeaşi lună din 2019 (la 821 de oameni, de la 840 de oameni în decembrie 2019).
Pensia de serviciu din Parlament se apropie, în medie, de 4.800 de lei brut lunar în 2020 şi e cu 6,85% mai mare decât în 2019.
Pensiile de serviciu acordate beneficiarilor Legii nr. 215 din 2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 7 din 2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar au costat 45,24 de milioane de lei în 2020, cu 4,81% mai mult decât în 2019. Acestora li s-ar fi cuvenit, în schimb, pensii în valoare de 22,2 milioane de lei în 2020, cu 13,47% mai mari decât în 2019.
Diferenţa de 23 de milioane de lei pentru pensiile de serviciu din Parlament am plătit-o de la bugetul de stat (BS). Suma plătită din BS pentru pensiile de serviciu din Parlament e cu 2,37% mai mică decât în 2019, arată analiza Economica.net.
791 de oameni au luat pensie de serviciu în decembrie 2020, în baza Legii nr. 215 din 2015, faţă de 792 – în aceeaşi lună din 2019.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă a avut pensie de serviciu medie de peste 11.350 de lei brut lunar în 2020, cu 4,4% mai mare decât în 2019, reiese din analiza Economica.net.
Pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă au costat 193,95 de milioane de lei în 2020, cu 2,5% mai mult decât în 2019. Acestora li s-ar fi cuvenit, în funcţie de contributivitate, pensii în valoare de 68,42 de milioane de lei în 2020, cu 14,35% mai mult decât în 2019, arată analiza Economica.net.
Diferenţa de 125,52 de milioane de lei, plătită pentru pensiile acestora în 2020, le-am virat-o de la bugetul de stat. Suma virată din BS pentru plata pensiilor de serviciu din aviaţia civilă în 2020 e cu aproape 3% mai mică decât în 2019, potrivit analizelor anuale făcute de Economica.net despre subiect.
1.413 oameni din aviaţia civilă au luat pensie de serviciu în decembrie 2020, faţă de 1.440 de beneficiari în aceeaşi perioadă din 2019.
Judecătorii şi procurorii au avut, în medie, pensie de serviciu de 19.306 lei brut lunar în 2020, cu 5,45% mai mare decât în 2019, reiese dintr-o analiză Economica.net.
Pensiile de serviciu ale magistraţilor au costat, în total, 943,91 de milioane de lei în 2020, cu 13,07% mai mult decât în 2019, reiese din analiza Economica.net.
Acestora li s-ar fi cuvenit însă pensii de numai 65,9 milioane de lei în 2020, cu 15,21% mai mari decât în 2019, în baza principiului contributivităţii. Diferenţa de peste 878 de milioane de lei pentru plata pensiilor în 2020 le-a fost virată de la bugetul de stat, rezultă din analiza Economica.net
În 2020 am plătit de la bugetul de stat pentru pensiile de serviciu ale magistraţilor cu 12,9% mai mult decât în 2019. În 2019 am plătit de la bugetul de stat pentru pensiile acestora cu peste 32% mai mult decât în 2018, arată analizele făcute anual de Economica.net despre acest subiect.
4.133 de magistraţi au luat pensie de serviciu în decembrie 2020, faţă de 3.878 de oameni – în aceeaşi lună din 2019.
Pensia de serviciu a personalului auxiliar din instanţe depăşeşte, în medie, 4.710 lei în 2020 şi e cu 10,19% mai mare decât în 2019, arată analiza Economica.net.
Pensiile de serviciu ale personalului auxiliar din instanţe au costat peste 101 de milioane de lei în 2020, cu 9,3% mai mult decât în 2019. Acesta ar fi merit, în baza contributivităţii, pensii de 43,97 de milioane de lei în 2020, cu 14,37% mai mari decât în 2019. Diferenţa de 57 de milioane de lei pentru plata pensiilor în 2020 – virată de la bugetul de stat. Suma plătită din BS pentru pensiile de serviciu ale personalului auxiliar din instanţe e cu 5,72% mai mare decât în 2019, potrivit analizei Economica.net.
1.783 de persoane au primit pensie de serviciu în decembrie 2020 faţă de 1.800 de oameni – în decembrie 2019.
Pensia de serviciu medie a beneficiarilor din Curtea de Conturi se apropie de 8.200 de lei brut lunar în 2020 şi este cu 5,28% mai mare decât în 2019, reiese din analiza Economica.net.
Pensiile de serviciu plătite beneficiarilor din Curtea de Conturi au costat peste 59 de milioane de lei în 2020, cu 4,77% mai mult decât în 2019.
Spre comparaţie, beneficiarii pensiilor de serviciu din Curtea de Conturi ar fi meritat, doar în baza principiului contributivităţii, pensii în valoare totală de peste 30 de milioane de lei în 2020, cu 15,08% mai mari decât în 2019. Diferenţa dintre cât au luat la pensie şi cât li s-ar fi cuvenit am plătit-o de la bugetul de stat: 28,94 de milioane de lei în 2020, cu 4,15% mai puţin decât în 2019, arată analiza Economica.net.
597 de oameni din Curtea de Conturi au luat pensie de serviciu în decembrie 2020, faţă de 609 oameni în decembrie 2019.
Legile în baza cărora civilii primesc pensii de serviciu:
- Lege 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor;
- Legea nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România;
- Pensiile de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi: Legea 7/2016 si Decizia CCR 297/2012
- Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României.
- Legea 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar;
- Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.