Pensiile militare nu trebuie să mai depăşească salariul, altfel impactul bugetar nu va putea fi susţinut – Tăriceanu

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, că premierul Mihai Tudose a prezentat un principiu potrivit căruia pensiile militare să nu poată să depăşească salariul, iar situaţia trebuie rezolvată urgent, deoarece impactul bugetar va fi unul care nu va putea fi susţinut.
Economica.net - lun, 31 iul. 2017, 13:31
Pensiile militare nu trebuie să mai depăşească salariul, altfel impactul bugetar nu va putea fi susţinut - Tăriceanu

„Este o anomalie. Pensiile speciale ajung să fie mai mari decât salariul net pe care îl are salariatul respectiv. Nu există nicăieri un astfel de sistem care să fie sustenabil. Premierul ne-a prezentat un pricipiu ca pensia să nu poată depăşi salariul. Nu se micşorează nicio pensie, dar rezolvarea e urgentă pentru că altfel impactul pe buget va fi unul care nu va putea fi susţinut şi nu e normal să continuăm cu această anomalie. Sunt pensii mai mari decât salariile”, a spus liderul ALDE.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, la rândul său, că pensiile militare aflate în plată nu scad.

„Nu le-am cerut să vină azi cu proiectul de OUG, e o decizie a Guvernului, am discutat de aceste principii, sunt mai multe variante posibile. Sunt trei principii practic – pensii aflate în plată nu scad, pensiile care ar avea prin calculul actual o valoare mai mare decât salariul să nu depăşească salariul şi să fie indexate doar cu indicele de inflaţie”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a susţinut că mecanismul actual de calcul al pensiilor speciale este „destul de ciudat”.

„Ni s-a explicat un mecanism care e destul de ciudat şi nu mai este întâlnit în alte ţări, anume dacă cineva din cadrul acestor categorii de pensionari iese la pensie cu o pensie care poate ajunge cu 100 şi ceva la sută faţă de salariu, se ajunge şi până la 131%, problema e că în momentul în care un individ a ieşit la pensie cu această pensie specială, cu o valoare X azi, peste 2 ani, peste un an, pensia i se măreşte dacă s-a mărit salariul celui care i-a ocupat locul, se poate ajunge la creştere de până la 50%, adică 150%”, a arătat liderul PSD.

Preşedintele social-democraţilor a avertizat că, dacă nu se intervine pe pensiile militare, impactul bugetar va putea ajunge în doi ani la 15 miliarde.

„Riscul foarte mare e ca, dacă nu se intervine, impactul bugetar care azi e de 6 miliarde de lei pentru aceste pensii speciale să poată să ajungă la 10 miliarde, la 11 miliarde în doi ani, poate la 15 miliarde în doi ani. În ritmul acesta, impactul se poate duce la sume foarte mari, blocând şansa statului român să continue creşterea punctului de pensie pentru celelalte milioane de pensionari”, a conchis Liviu Dragnea.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat duminică, la România TV, că algoritmul de calcul al pensiilor militare nu se va schimba, dar există discuţii la nivelul Guvernului pentru a se face „corecţiile necesare” la pensiile extrem de mari din sistem, care ajung până la 35.000 lei pe lună, ceea ce „nu este o normalitate”.

Întrebat dacă se fac schimbări la legea pensiilor militare, ministrul Apărării a susţinut că se vor modifica doar anumite prevederi, dar algoritmul de calcul va rămâne acelaşi.

„La momentul acesta sunt discuţii legate de modul în care pot fi modificate anumite prevederi ale legii pensiilor, dar vreau să afirm următoarele lucruri: pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, sunt pensii militare de stat. Nu există nicio intenţie a acestui Guvern să taie vreo pensie. Există o analiză privind situaţii unor pensii care depăşesc nişte lucruri care sunt normale. Ca să putem să dăm un exemplu, există magistraţi, inclusiv magistraţi militari, care au pensii de la 30-35.000 lei pe lună. Algoritmul de calcul al pensiilor militare, inclusiv pentru celelalte structuri de securitate naţională, va fi păstrat”, a explicat Adrian Ţuţuianu.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...