Pensiile minerilor şi siderurgiştilor retraşi din activitate înainte de 2011 ar putea fi recalculate

Pensiile minerilor, siderurgiştilor, dar şi cele ale altor categorii profesionale care au beneficiat de grupele I şi II de muncă sau de grupe speciale şi s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 ar putea fi recalculate în baza unui amendament legislativ propus de către deputatul Ilie Toma (PSD).
Economica.net - D, 06 mai 2018, 12:44
Pensiile minerilor şi siderurgiştilor retraşi din activitate înainte de 2011 ar putea fi recalculate

Fost director al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, parlamentarul social-democrat a declarat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Deva, că săptămâna viitoare va începe să strângă semnături pe un proiect de amendament la Legea pensiilor, astfel încât la stabilirea punctajului de pensie, în cazul categoriilor menţionate, să fie luat în calcul stagiul de cotizare la momentul deschiderii dosarului de pensie.

„Stagiul de cotizare care este propus pe noul articol de lege va fi stagiul de cotizare pe care s-a calculat punctajul în momentul deschiderii dosarului de pensie. (…) Dacă în acest moment, pe Legea 192, la calculul pensiei unui miner se ia stagiul de cotizare de 30 de ani, pentru că aşa prevede legea, pe articolul de lege propus stagiul de cotizare pentru un miner se va lua 20 de ani, stagiul la care dânsul a ieşit la pensie la vremea respectivă şi i s-a deschis dosarul de pensie. Pentru un siderurgist, dacă stagiul de cotizare utilizat în acest moment ar fi să i se recalculeze, (acesta, n.r.) ar fi de 35 de ani. Dar dânsul a ieşit la pensie cu ani în urmă, de exemplu, a avut un stagiu de 27 de ani, stagiul de cotizare va fi de 27 de ani. Deci, cu siguranţă numitorul fiind mai mic (din formula de calcul a punctajului de pensie – n.r.), va ieşi o valoare pozitivă a pensiei”, a explicat deputatul Ilie Toma.

El a precizat că amendamentul de recalculare a punctajului de pensie se va aplica doar în cazul persoanelor care au lucrat în grupele I şi II sau grupele speciale de muncă şi doar pentru perioada în care acestea au muncit în condiţii speciale.

De asemenea, recalcularea nu se aplică în situaţia pensionarilor care au beneficiat, de-a lungul timpului, de majorări de punctaj datorate altor norme legale.

Potrivit estimărilor deputatului Toma, efectuate la nivelul judeţului Hunedoara, de prevederile noului amendament ar putea beneficia peste 11.000 de pensionari, dintre care 6.500 sunt mineri, iar restul siderurgişti, constructori sau foşti angajaţi ai căilor ferate.

În prezent, pentru persoanele care au lucrat în grupele speciale de muncă şi s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 există o prevedere legislativă prin care pensiile se recalculează, însă deputatul Ilie Toma a apreciat că actul normativ nu are aplicabilitate pentru toate situaţiile din practică, defavorizând anumite categorii profesionale.

Te-ar mai putea interesa și
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce rata şomajului a scăzut în mod suprinzător, ceea ce sugerează că......
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de ...
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor ...
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Impactul pachetului fiscal asupra inflaţiei este de 1,5 - 1,8 puncte procentuale, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, ...