UPDATE Pensiile private obligatorii au început să dea randamente negative în ultimul an

De circa opt ani, românii finanţează un sistem de pensii private obligatorii care începe să se dovedească a fi aproape falimentar în întreaga lume. În România nu există nici măcar o lege pentru organizarea sistemului de plată a pensiilor private. Randamentele afişate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arată un randament anualizat de circa 4% cu plus minus câteva unităţi, în funcţie de fondul de pensii la care se adună contribuţiile. Teoretic, este mult mai mare decât cel oferit de depozitele bancare. Dacă faci însă un calcul sumar al contribuţiilor strânse între datele de 16 octombrie 2015 şi 16 octombrie 2016, după scăderea comisioanelor administratorilor, constaţi că ai plătit într-un an mai mult decât suma care a fost acumulată în cont.

Astfel, dacă în perioada dată considerăm că avem un contributor la sistemul de pensii private obligatorii care aduce lunar în cont 100 de lei la fondul de pensii pentru care a subscris, constaţi că, după scăderea comisionului generalizat de 2,5% din total şi a celui de 0,05% din activul net total al fondului, comisioane prevăzute dealtfel de lege, suma acumulată este de 1.080 de lei. Adăugând randamentele analizate constaţi că în cazul fondului de pensii Alico, care a avut şi cel mai mare randament în perioada analizată, de 4,36%, că ai câştigat 5 lei peste suma acumulată de 1080 de lei.

Doar Alico (5 lei) şi BCR (1 leu) oferă ceva în plus la suma acumulată de 1.080 de lei pe an, în perioada analizată. Toate celelalte fonduri de pensii private obligatorii oferă o sumă acumulată mai mică, în ciuda randamentelor încă pozitive între 16 octombrie 2015 – 16 octombrie 2016. Celelalte fonduri de pensii arată o sumă acumulată cuprinsă între 1.073 şi 1.078, deci cu mult sub sumele acumulate de contribuabil în contul său, chiar şi după scăderea comisioanelor stabilite de lege.

Pensie de maxim 400 de lei, după 40 de ani de contribuţii în sistemul privat

În afara comisioanelor, randamentele foarte mici şi perspectiva menţinerii acestei tendinţe pe termen lung la nivel mondial, agravează şi mai mult situaţia nu tocmai roz a sistemului gândit iniţial pentru salvarea sistemului de stat al pensiilor, caracterizat la rândul său printr-o populaţie îmbătrânită, scăderea natalităţii şi a contribuţiilor virate de persoanele din câmpul muncii către bugetul asigurărilor sociale.

Colac peste pupăză, un lucru care în mod normal ar trebui să ne bucure, creşterea speranţei de viaţă de la an la an, pune probleme în rambursarea pensiilor de către fondurile private. Acest fapt va conduce la o situaţie inedită peste 15 -20 de ani: banii strânşi de la mai puţine persoane active vor trebui să ajungă pentru mai multe pensii pe o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

În aceste condiţii, nimeni nu se hazardează să facă un calcul actuarial (deşi nu este atât de complicat cum lasă specialiştii pieţei să se înţeleagă) care să ne arate cât ar trebui să fie pensia noastră privată, după contribuţii de 30 sau chiar 40 de ani. Cei care au contribuit până acum cu minimum 7 ani şi jumătate, cât stabileşte legea, sau care din variate motive (deces, pensionare anticipată etc.) nu au altă variantă decât să tragă toţi banii odată. În ciuda randamentelor mari, chiar de 17%-18% din 2008-2009, activele nete sunt în cel mai fericit caz în jurul valorii de 12.000 de lei (de regulă sunt de circa 8.000 de lei). Dacă am avea o lege pentru distribuţia pensiilor private, am constata că, potrivit calcului actuarial, care prevede aplicarea algoritmului speranţei de viaţă (care în România este de 78,7 ani pentru femei faţă de 65 de ani, cât este vârsta de pensionare, dar de numai 71,6 ani pentru un bărbat, faţă de vârsta de pensionare, de 68 de ani) la valoarea activului net al pensionarului şi împărţită la 12 luni, constaţi, în cel mai fericit caz, că pensia ta pe următorii 10 ani (se face o medie între speranţa de viaţă la bărbaţi şi femei – 75,41 ani în 2015, adică minimum 10 ani de plată a anuităților de către fondurile de pensii) va fi de circa 100 de lei pe lună.

Mai mult, dacă am continua calculul actuarial pentru o persoană care a intrat în sistemul pensiilor private din 2008, de la început, cu toate etapele de contribuţie, de la 2% la 5,1% cât este în prezent, şi care ajunge să se pensioneze în 2033, având o contribuţie lunară de 125 de lei şi un randament mediu de circa 3% pe an pentru următorii 16 ani, am constata că pensia privată ar fi de 269 de lei pe lună, timp de 10 ani. În cazul unui tânăr care ar intra anul acesta în sistem şi ar contribui 40 de ani, 125 de lei pe lună, pensia privată ar fi puţin peste 400 de lei pe lună, tot timp de 10 ani. Trebuie să ne gândim, însă, că speranţa de viaţă va creşte în 40 de ani, iar nivelul aceastei pensii s-ar putea să fie prea optimist pentru acele vremuri.

În 2015, cele mai mari 300 de fonduri de pensii din lume au pierdut 530 de miliarde de dolari din active

Băncile centrale din întreaga lume au adus dobânzile aproape de sau sub zero în încercarea de a-şi revitaliza economiile, însă în acest fel au pus în pericol pensiile a peste 100 de milioane de angajaţi de la stat sau pensionari din întreaga lume, scria recent Wall Street Journal. Managerii care se ocupă de fonduri de pensii administrate de guvern de mii de miliarde de dolari nu s-au aşteptat niciodată ca dobânzile să rămână atât de scăzute pe o perioadă atât de lungă de timp. Dobânzile ultra mici au tras în jos câştigurile din investiţii ale fondurilor, acestea întâmpinând dificultăţi în a-şi respecta obligaţiile.

Deceniile de subfinanţare, beneficiile prea mari promise, măsurile de austeritate şi două recesiuni au lăsat multe sisteme de pensii cu deficite profunde. Îmbătrânirea populaţiilor reprezintă o problemă în plus. Dobânzile scăzute au şters 530 miliarde de dolari din valoarea activelor celor mai mari 300 de fonduri de pensii din lume în 2015, prima scădere de la criza financiară. Deficitele de finanţare ale celor mai mari două fonduri din Europa şi SUA au crescut puternic, cu 300 miliarde de dolari, din 2008, potrivit unei analize a WSJ.

În SUA, un mare fond de pensii şi-a vândut portofoliul de anuităţi pe nimic, în Marea Britanie se discută despre stabilirea unor legi prin care contribuabilii la sistem să beneficieze de o perioadă în care să se decidă dacă fac retrageri programate sub formă de sumă fixă sau optează pentru plata lunară. În Slovacia s-a găsit deja o soluţie de compromis în faţa acestei situaţii: s-a creat o platformă online unde contributorul se înscrie, spune ce vârstă şi ce sex are şi care este valoarea activului net acumulat din subscrierea la fondurile de pensii. Societăţile de asigurări anunţă apoi ce pensie pot oferi pentru acel activ net şi pentru câţi ani, iar viitorul pensionar poate astfel să aleagă cea mai bună anuitate.

În timp ce în întreaga lume se caută soluţii pentru salvarea de la falimentul total al pensiilor de pensii, în România şefii supravegherii de la pensii private din cadrul ASF stau cu capul ascuns în nisip şi supun spre dezbatere publică o normă metodologică ce ar putea permite fondurilor de pensii să îşi diversifice şi chiar ridice uşor nivelul de risc. Despre o analiză a situaţiei de fapt şi clarificarea nivelului de pensie pe care îl pot încasa angajaţii de azi nici nu poate fi vorba. Potrivit legii pensiilor private care a precedat lansarea sistemului în 2008, până în 2006, contribuția angajatului la fondul de pensii privat trebuia să ajungă la 6%, dintr-un total de 10,5% aplicat la salariul brut al contributorului. Contribuția a evoluat de la 2% la 5,1%, destul de aproape dealtfel de nivelul de 6%. Cu 0,9% contribuție suplimentară nu se face primăvară în sistemul pensiilor private.

UPDATE: Reacţia Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania – drept la replică