Pensiile vor creşte în 2014. Ce a promis Ponta

Economica.net
05 10. 2013
ponta_38725200

„Anul viitor, cu siguranţă, vom indexa pensiile, cel puţin cu rata inflaţiei. De fapt, mai mult decât rata inflaţiei”, a declarat Ponta în cadrul unei emisiunii care va fi difuzată sâmbătă la Antena 3, potrivit unei postări a premierului pe pagina sa de Facebook.

Premierul a afirmat la şedinţa de miercuri a Guvernului că deşi se închid guverne mai bogate decât al României, nu s-a pus niciun moment problema să nu fie resurse pentru pensii, salarii şi funcţionarea instituţiilor publice. ‘O să încerc să vă prezint împreună cu domnul ministru Chiţoiu, să vedeţi cum arată datele pe anul 2013 şi care sunt perspectivele pentru 2014. Până la urmă am trecut cu bine peste o altă perioadă dificilă, nu s-a pus niciun moment problema să nu avem resurse pentru pensii, salarii, funcţionarea instituţiilor publice. Aţi văzut că se întâmplă şi la case mai mari, se închid şi guverne mai bogate decât noi. Sigur, nu s-a pus niciun moment problema şi nu se pune în continuare şi, de asemenea, nici nu am mărit taxe, cu toate jeluielile pe la televizor ale tuturor duduilor PDL, a rezultat că nu am mărit nicio taxă şi că, cu aceleaşi taxe, am reuşit să folosim mai bine banii, să asigurăm funcţionarea atât a aparatului administrativ, cât şi plata pensiilor’, a spus premierul, la începutul şedinţei.