Pensionarii care nu folosesc biletele de călătorie ar putea primi compensaţii în bani
Senatorii au adoptat un amendament care menţionează că ‘pensionarii din sistemul public de pensii şi din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale pot opta, la primirea tichetelor de călătorie, pentru compensarea în bani de către Ministerul Muncii a 50% din contravaloarea acestora’.
Un alt amendament adoptat prevede că ‘persoanele cu handicap grav, precum şi cu handicap accentuat pot opta pentru compensarea în bani de către Ministerul Muncii a 50% din contravaloarea călătoriilor pe an calendaristic’.
Senatorul PSD Alexandru Cordoş, iniţiatorul proiectului, a motivat necesitatea adoptării proiectului prin faptul că sunt situaţii în care pensionarii din cauza vârstei înaintate nu mai folosesc aceste tichete şi le vând speculanţilor pe sume de bani derizorii.
Raportul comisiilor de specialitate la acest proiect a fost de respingere, însă senatorii au adoptat, cu 64 voturi ‘pentru’, 11 ‘împotrivă’ şi cinci abţineri proiectul, precum şi amendamentele.
Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional privind acest proiect.