Statul pierde 800 de milioane de lei pe an prin noua impozitare a pensiilor

18 04. 2012
saraci_90747500

Potrivit calculelor ECONOMICA.NET, pe baza datelor furnizate de Ministerul Muncii, statul va încasa anual circa 576 de milioane de lei de la pensionarii cu venituri din pensii de peste 740 de lei, odată pusă în aplicare decizia Curţii Constituţionale, conform căreia statul va reţine 5.5% pentru Sănătate, exclusiv din diferenţa între pensia de peste 740 de lei şi pragul de 740 lei.

Pentru claritate, vom exemplifica. La o pensie de 800 de lei lunar, statul va reţine de acum înainte 5.5% pentru Fondul Naţional unic de Asigurări de Sănătate exclusiv din diferenţa între cuantumul pensiei 800 de lei şi nivelul de 740. Concret, 5.5% din 60 de lei. Adică, 3,3 lei lunar.

Decizia Curţii Constituţionale se va aplica îndată ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Precizăm că decizia CCR se aplică doar de acum înainte şi nu produce efecte retroactiv.

Cât pierde statul din aplicarea deciziei CCR

Pornind de la premisa că proiecţia ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, referitoare la câţi bani se vor strânge la FNUASS impozitând cu 5.5% tot cuantumul pensiilor de peste 740 de lei este corectă (adică 1.4 miliarde de lei anual), şi de la premisa că după noile reguli de calcul decise de CCR, se vor strânge la Fondul de Sănătate peste 576 de milioane de lei (aşa cum vom arăta în continuare),prezumăm că diferenţa de peste 823 de milioane de lei reprezintă banii pe care statul nu-i va mai încasa anual de la pensionari.

Amintim că în decembrie 2010, ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Cseke Attila, spunea că impozitarea pensiilor de peste 740 de lei cu 5.5%, procent aplicat la tot cuantumul pensiei, ar aduce anual la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate 1,4 miliarde de lei.
„Impactul financiar pe care-l preconizăm (în urma acestei decizii – n.r.) pe fondul naţional unic de asigurări de sănătate este de 1,4 miliarde de lei”, declara Cseke Attila, ministrul de resort în decembrie 2010.

Decizia CCR va afecta 2.187.789 de pensionari. Ei vor fi direct afectaţi de decizia CCR. Informaţia a fost comunicată pentru ECONOMICA.NET de Ministerul Muncii.

Metodologie de calcul a impactului financiar pe care-l va produce decizia CCR

ECONOMICA.NET a calculat pensia medie pentru fiecare interval de venit din pensie între 741 de lei şi 5.000 de lei. Concret, am calculat mediile pentru intervalul 741-800 de lei, 801-900 de lei, 901-1.000 de lei, etc. până la 5.000 de lei.

Precizăm că Ministerul Muncii a furnizat la solicitatea ECONOMICA.NET numărul de pensionari care se încadrează în fiecare din aceste intervale de venit din pensie (741-800 de lei, 801-900 de lei, 901-1.000, etc).

Concret, în România sunt 258.486 de pensionari cu venituri din pensii cuprinse în intervalul 701-800 de lei. Mai sunt 398.903 pensionari cu venituri din pensii cuprinse în intervalul 801-900 de lei, şamd.

Revenind la algoritmul de calcul al impactului financiar în primul an, am calculat diferenţele între pensia medie din fiecare interval antemenţionat şi 740 de lei. Sumele rezultate reprezintă nivelul/cuantumul efectiv la care se calculează şi reţine CASS de 5.5%, pentru fiecare interval în care se situează veniturile din pensii ale pensionarilor. Mai departe, am înmulţit 0,055 (adică 5.5%) cu nivelul la care se calculează CASS şi numărul de pensionari din fiecare categorie de venit din pensie şi am obţinut cât reţine lunar statul de la fiecare categorie de pensionari (care a fost structurată pe nivele de venit din pensie, cum am arătat mai sus). Sumele obţinute se înmulţesc cu 12 (luni) şi astfel am obţinut o estimare a impactului financiar al deciziei CCR în primul an de la aplicare.

Cum spuneam mai sus, sunt 258.486 de pensionari care încasează lunar între 741 de lei şi 800 de lei. Media veniturilor din pensie pentru această categorie de pensionari este de 770,5 lei. Diferenţa între 770,5 de lei şi 740 de lei este de 30,5 lei. La acest nivel de 30,5 se calculează şi reţine 5.5%. Adică 0,055 înmulţit cu 30,5. Rezultatul este 1,6775 lei. Atât reţine statul lunar de la această categorie de pensionari. Înmulţim rezultatul cu numărul de pensionari din categorie şi rezultă 433.610 lei încasaţi lunar de stat pentru plata CASS de la această categorie de pensionari. Înmulţim rezultatul cu 12 luni şi rezultă că statul reţine anual de la pensionarii cu venituri între 741 şi 800 de lei în jur de 5.203.323 lei (5,20 de milioane de lei).

Potrivit acestor calcule, ECONOMICA.NET estimează că statul va încasa anual de la pensionarii cu venituri din pensii de peste 740 de lei peste 576 de milioane de lei.