Pentagon: Franţa a efectuat 12% dintre loviturile non-americane contra Statului Islamic

Economica.net
18 11. 2015
iraq_jihadist_flag_2947305b_15350700

‘Franţa a fost primul partener din NATO care a lovit în Irak în septembrie 2014 şi a condus aproape 12% dintre toate loviturile non-americane în Irak şi Siria până acum’, a declarat colonelul Steve Warren, un purtător de cuvânt militar american, vorbind prin videoconferinţă de la Bagdad.

‘Mă aştept ca acest procent să crească’ odată cu sosirea (portavionului) Charles-de-Gaulle pentru a participa la lovituri, a adăugat el.

Portavionul francez aduce ‘coaliţiei o capacitate de lovituri semnificativă’, a subliniat el.

Charles-de-Gaulle a plecat miercuri din Toulon (Franţa) pentru a ajunge în estul Mediteranei unde urmează să participe la campania contra grupării Statul Islamic, triplând capacitatea de lovituri franceze în regiune, aminteşte France Presse.

Parisul a decis să-şi intensifice operaţiunile în Siria, ca răspuns la cele mai sângeroase atentate comise vineri pe teritoriul Franţei (129 de morţi, peste 350 de răniţi), revendicate de organizaţia Statul Islamic (SI).