Pentagonul a creat un nou serviciu de informaţii

Economica.net
25 04. 2012
pentagon_22421600

Crearea „Defense Clandestine Service”, care va activa în cadrul Agenţiei de Informaţii a Apărării (DIA), a fost parafată săptămâna trecută de secretarul Apărării, Leon Panetta, care a ocupat anterior funcţia de director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA).

„Este conceput înainte de toate pentru a integra mai bine mijloacele de informaţii” şi a ameliora coordonarea cu cele 16 agenţii de informaţii americane, a explicat căpitanul de vas John Kirby.

Este vorba despre reorientarea priorităţilor în materie de informaţii după zece ani de război şi prioritate acordată conflictelor afgan şi irakian, a adăugat el.

Conform New York Times, un raport clasificat realizat anul trecut aprecia că DIA, care se concentrează pe informaţiile de la comandanţii din teatrele de război, urmează să se reorienteze spre alte probleme de interes naţional, precum proliferarea nucleară, Iranul şi China.

Întrebat de jurnalişti, John Kirby a confirmat că extinderea noului serviciu clandestin va fi „globală”, dar a refuzat să facă alte precizări.

„Din punct de vedere practic, rezultatul va fi o reechilibrare a eforturilor şi atenţiei noastre pe informaţiile umane. Noi suntem foarte, foarte competenţi sub aspectul tehnic al colectării informaţiilor şi acest lucru ar trebui să ne ajute să îmbunătăţim aspectul uman”, a afirmat el.

Serviciul clandestin al apărării va include „câteva sute” de agenţi. Dar pe lângă crearea de posturi, este vorba despre reorganizarea mijloacelor existente, potrivit căpitanului de vas Kirby.