Pentagonul îngheaţă temporar activitatea laboratoarelor sale de cercetare a armelor biologice

Pentagonul a decis joi să îngheţe temporar activitatea laboratoarelor sale de cercetare a armelor biologice pentru a verifica toate procedurile de securitate după descoperirea unor deficienţe a acestora în mai multe dintre ele, informează AFP.
Economica.net - vin, 04 sept. 2015, 05:29
Pentagonul îngheaţă temporar activitatea laboratoarelor sale de cercetare a armelor biologice

Armata terestră americană (US Army) a decretat un moratoriu asupra ‘producerii, manipulării, testărilor şi expedierii’ substanţelor biologice în cele patru laboratoare capabile să producă aceste substanţe, a anunţat ea într-un comunicat.

‘Aceste măsuri vor rămâne în vigoare până la finalizarea’ unei verificări a procedurilor de securitate în aceste laboratoare, potrivit documentului.

Alte cinci laboratoare militare mai puţin importante, care nu produc substanţe biologice, dar le utilizează, sunt de asemenea vizate de o revizuire a procedurilor de securitate.

Fiabilitatea acestor proceduri în laboratoarele de cercetare biologică ale armatei americane a fost pusă la îndoială în primăvară după descoperirea unor bacili activi de antrax în unele loturi de bacili presupuşi inactivi, expediate de laboratorul militar din Dugway (statul american Utah, în vestul SUA).

Loturi suspecte provenind din acest laborator au fost descoperite în 194 de laboratoare din SUA şi în alte 9 ţări.

Concentraţiile de bacili activi erau foarte slabe şi nu a fost detectată nicio contaminare umană.

O anchetă independentă comandată de Pentagon, ale cărei concluzii au fost făcute publice în iulie, nu a identificat nicio deficienţă majoră pentru a explica eroarea.

Întărirea măsurilor de securitate anunţată joi este rezultatul unei noi descoperiri a bacililor activi de antrax în afara incintei laboratorului din Dugway, fără consecinţe pentru sănătatea umană.

Ea este urmarea, de asemenea, constatării înregistrării ‘insuficiente sau incomplete’ a substanţelor în alte două laboratoare de producţie, potrivit comunicatului US Army.

Te-ar mai putea interesa și
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, iar peste 62% din proiectele de ajutor de stat aprobate au fost acordate......
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură ...
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României