Pentagonul recunoaşte ”deficienţe” în controlul ajutorului militar

Departamentul american al Apărării nu a respectat pe deplin cerinţele de control pentru aproximativ 1 miliard de dolari de ajutoare militare furnizate Ucrainei, a anunţat joi un organism independent din cadrul Pentagonului, notează AFP.
AGERPRES - vin, 12 ian. 2024, 08:49
Pentagonul recunoaşte ''deficienţe'' în controlul ajutorului militar

Acest anunţ intervine într-un moment în care oponenţii republicani ai preşedintelui Joe Biden se opun în continuare unui ajutor suplimentar pentru Kiev.

„La 2 iunie 2023, inventarele de numere de serie pentru mai mult de 1,005 miliarde de dolari (59%) din totalul de 1,699 de miliarde de dolari în echipamente de apărare acoperite de EEUM erau deficitare”, a declarat biroul Inspectorului General al Pentagonului într-un comunicat.

Denumirea EEUM se referă la un material care, datorită naturii sale sensibile, face obiectul unei supravegheri sporite în ceea ce priveşte utilizarea sa.

Această deficienţă poate fi explicată prin factori precum „numărul limitat de personal american în centrele logistice din ţările partenere şi din Ucraina” şi restricţiile impuse deplasărilor personalului de supraveghere, a precizat textul.

În timpul unui inventar al numerelor de serie, controlorii notează sau scanează codul de bare al echipamentului, apoi actualizează informaţiile într-o bază de date, a explicat biroul inspectorului general.

„Nivelul ridicat al deficienţelor poate fi legat de incapacitatea de a menţine o contabilitate completă a echipamentelor de apărare care fac obiectul unei desemnări EEUM”, a adăugat el, subliniind că aceste lacune ar putea „creşte riscul de furt sau deturnare”.

Echipamentele afectate includ rachete antitanc Javelin, rachete antiaeriene Stinger şi drone de luptă Switchblade.

„Nu există dovezi credibile ale unei deturnări ilicite a armelor convenţionale avansate furnizate de Statele Unite către Ucraina”, a asigurat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder.

În fruntea sprijinului acordat Kievului după invazia rusă din februarie 2022, cu ajutoare de zeci de miliarde de dolari, Washingtonul a contribuit în mare măsură la rezistenţa forţelor ucrainene.

Dar Statele Unite nu dispun de „fondurile necesare pentru a reconstitui aceste stocuri”, a avertizat Pat Ryder.

Republicanii au refuzat noi cheltuieli bugetare pentru Ucraina solicitate de administraţia Joe Biden, cerând în schimb măsuri mai dure în materie de imigraţie.

Miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat ezitările occidentalilor în privinţa ajutorului acordat ţării sale, insistând că acestea îl încurajează pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Te-ar mai putea interesa și
A1 Sibiu – Pitești: Când începe construcția primului tunel de autostradă din România forat cu TBM
A1 Sibiu – Pitești: Când începe construcția primului tunel de autostradă din România forat cu TBM
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis sâmbătă imagini cu șantierul celei mai lungi secțiuni din Autostrada A1......
Ce planuri are gigantul PepsiCo pentru a contracara puterea de negociere tot mai mare a magazinelor
Ce planuri are gigantul PepsiCo pentru a contracara puterea de negociere tot mai mare a magazinelor
Producătorul din industria alimentară și a băuturilor PepsiCo, cu două fabrici în Popești-Leordeni și Dragomirești, ...
Ucraina ar putea ajunge membru neoficial al NATO. Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate similare celor prevăzute de articolul 5 al organizației – surse
Ucraina ar putea ajunge membru neoficial al NATO. Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate ...
Preşedintele american Donald Trump i-a propus preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Ucraina să primească garanţii ...
ANM: Cod portocaliu de caniculă pentru trei județe și Cod galben pentru 16 județe sămbătă. Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 25 de județe de duminică până luni
ANM: Cod portocaliu de caniculă pentru trei județe și Cod galben pentru 16 județe sămbătă. Cod galben de instabilitate ...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă pentru trei judeţe şi o atenţionare ...